COPIL FIIND, PRIN LUME FREMATAM...

Astazi, scoatem ce-a mai ramas din copilul din noi, al meu e cam intreg, se dezvolta normal, nu da semne prea mari de maturitate, dar nici eu nu-l prea bat la cap...azi e liber sa merg cu el de mana pe strada, sa-i dau voie sa fie el in vazul tuturor, sa-i dau jos din podul casei, sacul cu jucarii, sa fie dezlegare la maini de ciocolata, la zambete tampe fara vreun rost...o sa-l duc undeva la soare, sa ne intalnim  cu voi, am auzit ca o sa veniti multi , cu mic cu mare, ca o sa fim toti, ca o sa ne dam in  calusei, vom face castele de nisip, vom scrie cu creta pe trotuar...ca va fi sarbatoare.
Mai scoateti, mai cautati, sigur pe undeva mai este vreun copil ratacit si e pacat sa nu mai apuce si el sa se joace...

P.S. daca e ziua mea pot sa-mi pun si o dorinta, nu? deci sa zic ce vreau? zic...pai vreeeeaaauuu un kinder din ala cu surprize, da din ala cum primeam eu cand eram mica, nu cum e acum si mai vreau si o punga din aia de cumparaturi de la carrefour, cea mai mare care exista, plina cu jeleuri ...gata am zis...

OCHII CARE SE VAD, NU SE UITA...

 Bine ca mi-ai reamintit, ca eu nu cred in oamenii care se indragostesc de poza mea de pe facebook , care cred ca ma cunosc din discutiile de pe mess, carora le-am tastat niste vorbe fara sa-i privesc in ochi, ca nu ii iau niciodata in suflet pe cei care stau in spatele unui monitor si care ma lasa cu mana intinsa in gol, tot pentru un rand la tastatura...
De cate ori mi-a cazut ca o apa rece pe fata , gandul ca nu ma pot lega de cineva, doar pentru ca exista undeva in lumea asta, mai aproape sau mai departe de mine, de atatea ori am uitat...de doua ori mi-am reamintit si ultima oara cand m-a privit cineva intr-un club m-a tinut niste ani...bine ca mi-ai adus aminte , ca eu nu ma pierd cu firea decat atunci cand ma privesti   pana-mi tocesc ochii, atat de tare, pana ma faci sa ma simt mica, sa ma ascund pe undeva , de frica de martori, de grija de noi, de mii de intrebari despre ce vrei si ce vreau si ce va fi , e singurul moment dintr-o relatie pe care l-as prelungi la infinit , m-as ascunde ca sa nu-mi poti vorbi  si as mai aparea asa de dupa colt, ca sa ma privesti in treacat, sa te privesc cu inteles...Altadata,  te-as aseza la o masa lunga , eu intr-un capat, tu in celalalt, ca sa nu ma atingi, sa nu aud ce-mi vorbesti ...ti-as arunca asa rotund, de-a lungul mesei tot ce simt, tot ce ai putea sa-mi ghicesti...mi-as lua inapoi,  ce nu-mi poti spune..
Nu am cum sa uit vreodata ceva ce nu mi-ai spus, dar pot pastra mereu ceva ce mi-ai daruit...
Pe net imi caut prietenii, pe tine in alta parte...

DIN UNA BUNA , IES TREI RELE...

Cate vin adunate, cate trec, cate raman? pe cele mai multe le astepti si nu vin niciodata...mai rau,  cand le astepti prea mult, crezi ca au venit, de fapt doar ti s-a parut...vorbeam de lucrurile bune, care n-au fost bune niciodata, doar s-au vrut...
Am crezut ca nu pot ridica castele din nisip decat la mare, cand inca mai credeam intr-un teren nesigur, cand alergam intr-un suflet dimineata sa-l gasesc, fara sa ma gandesc ca noapte imi poate lua castelul, la fel si apa, la fel oricine care se impiedica de el...Azi nu stiu cine se mai impiedica de  el...poate chiar eu ,  nu stiu sa-l mai construiesc bine, nu stiu nici ce loc sa-mi  mai aleg , acum nu prea mai stiu de niciunele...

e doar o zi mai proasta...din asta proasta, poate vor iesi altele mai bune...

LA MULTI ANI, SIMONA!!

Dupa ce am vorbit noi de ale noastre, acum cateva zile, s-a gandit ea sa ma intrebe daca imi e dor de mare, fara sa stie ca sufar de un dor incurabil in fiecare clipa, fara sa stie ca stropul cel mai greu din dorul meu de mare, e chiar ea...Pentru ca ea e de acolo, de unde mie mi-a fost dat sa-mi las o parte din mine, de unde mi-am carpit in fiecare vara, prin fiecare an, bucata aia din suflet care imi lipsea, cu petice mici de soare, cu gandul ca voi ramane, cu slabiciunea ca am plecat, cu urme de nisip pe picioare, cu urme de lacrimi mai sarate decat apa din mare, cu planuri o mie, dezamagiri si mai si...
Am iubit mai intai locul de unde e ea , apoi pe ea...am urat-o cand am plecat si stiu ca si ea pe mine...nu pentru ca mi-a gresit cu ceva, nici eu nu cred ca i-am gresit cu prea multe, ci pentru ca am rams singure una fara cealalata, pentru ca ne-am simtit mai slabe, pentru ca am pierdut o lume, de ciuda ca nu am putut sa mergem mai departe in acelasi sens, ca ne despart vreo100 si ...de km, pentru ca nu ne mai bem dimineata cafeaua amandoua, si nici nu ne mai incurcam dezordinea intre noi, pentru ca un timp nu am avut ce sa ne spunem , asa de groaza, de gandul ca nu va mai fi, ce a fost.
Avea 17 ani cand am vazut prima oara, de stim  de vreo 5 ani, suntem cat se poate de diferite, nu cred ca ne-am inteles vreodata cu adevarat, nici nu stiu ce ne-a legat si totusi cineva a innoda firul acolo bine, nod peste nod, stiind ca unele legaturi trebuie sa reziste pentru totdeauna...
Nu stiu ce apreciez la tine , dar stiu ca imi esti draga, stiu ca ai venit langa mine cand am avut nevoie, stiu ca  la prima ninsoare de acum vreo 2 ani, ti-ai carat bagajele odata cu mine spre nicaieri, asa ca sa nu ma simt doar eu singura data afara din casa, stiu ca am gasit impreuna solutii pentru orice, ca ne cheltuiam toti banii pe haine si plecam ca doua toape in oras, ca ma enervai ca erai dezordonata si imi aminteam ca eu eram mai rau ca tine, ca adunam toti maidanezii la noi in apartament, pana ne dadeam seama ca nu suntem in stare sa avem grija de ei. Te vedeam puternica cand erai indiferenta, fara sa-mi dau seama ca asa iti ascunzi slabiciunea, ca n-am  stiut sa-ti arat cat tin la tine, in timp ce imi pierdeam gandurile cu cineva care nu merita, mai stiu cum ma tundeai si-mi aranjeai parul , cum imi spuneai cu ce sa ma imbrac si cum nu te ascultam la inceput, cum ai crescut langa mine, cum am crescut langa tine...
Mi-ai spus ca impreuna vom trece peste orice, uite ca ne descurcam si singure la fel de bine, ca am gasit  in noi un drum sa mergem mai departe, ca pana la urma conteaza sa fim bine oriunde am fi, ca imi lipsesti, dar ca existi cu mine tot timpul, ca nu am oameni sa te inlocuiesc si nici nu caut, ca ochii care nu se vad, nu se uita intotdeauna...Ca nu-ti pot fi alaturi azi, ca-ti doresc acelasi zambet langa care mi-am sters mereu lacrimile, aceeasi nebunie care m-a facut sa fiu eu, iti doresc sa crezi incontinuare  ca poti, sa ai incredere in tine, iti doresc sa fii tu...sa ramai mereu tu...sa se adune binele din lume langa tine, sa nu mai vezi bine de atatea bucurii, sa calci cand nu te-astepti in coltul tau de liniste, sa fii bine, pentru ca imi esti draga si nu mai e alta ca tine...
La multi ani ,Simona!!

SCRISOARE...GABRIEL GARCIA MARQUEZ

Daca pentru o clipa Dumnezeu ar uita ca sunt o marioneta din carpa si mi-ar darui o bucatica de viata, probabil ca n-as spune tot ceea ce gandesc, insa in mod categoric as gandi tot ceea ce zic. As da valoare lucrurilor, dar nu pentru ce valoreaza, ci pentru ceea ce semnifica. As dormi mai putin, dar as visa mai mult, intelegand ca pentru fiecare minut in care inchidem ochii, pierdem saizeci de secunde de lumina. As merge cand ceilati se opresc, m-as trezi cand ceilalti dorm. As asculta cand ceilalti vorbesc si cat m-as bucura de o inghetata cu ciocolata!

Daca Dumnezeu mi-ar face cadou o bucatica de viata, m-as imbraca foarte modest, m-as intinde la soare, lasand la vederea tuturor nu numai corpul, ci si sufletul meu. Doamne Dumnezeul meu daca as avea inima, as grava ura mea peste ghiata si as astepta pana soarele rasare. As picta cu un vis al lui Van Gogh despre stele un poem al lui Benedetti, si un cantec al lui Serrat ar fi serenada pe care i-as oferi-o lunii. As uda cu lacrimile mele trandafirii, pentru a simti durerea spinilor si sarutul incarnat al petalelor... Dumnezeul meu, daca as avea o bucatica de viata... N-as lasa sa treaca nici o zi fara sa le spun oamenilor pe care ii iubesc, ca ii iubesc. As convinge pe fiecare femeie sau barbat spunandu-le ca sunt favoritii mei si as trai indragostit de dragoste.

Oamenilor le-as demonstra cat se insala crezand ca nu se mai indragostesc cand imbatranesc, nestiind ca imbatranesc cand nu se mai indragostesc! Unui copil i-as da aripi, dar l-as lasa sa invete sa zboare singur. Pe batrani i-as invata ca moartea nu vine cu batranetea, ci cu uitarea. Atatea lucruri am invatat de la voi, oamenii... Am invatat ca toata lumea vrea sa traiasca pe varful muntelui, insa fara sa bage de seama ca adevarata fericire rezida in felul de a-l escalada. Am invatat ca atunci cand un nou nascut strange cu pumnul lui micut, pentru prima oara, degetul parintelui, l-a acaparat pentru intotdeauna.

Am invatat ca um om are dreptul sa se uite in jos la altul, doar atunci cand ar trebui sa-l ajute sa se ridice. Sunt atatea lucruri pe care am putut sa le invat de la voi, dar nu cred ca mi-ar servi, deoarece atunci cand o sa fiu bagat in interiorul acelei cutii, inseamna ca in mod neferecit mor.

Spune intotdeauna ce simti si fa ceea ce gandesti. Daca as stii ca asta ar fi ultima oara cand te voi vedea dormind, te-as imbratisa foarte strans si l-as ruga pe Dumnezeu sa fiu pazitorul sufletului tau. Daca as stii ca asta ar fi ultima oara cand te voi vedea iesind pe usa, ti-as da o imbratisare, un sarut si te-as chema inapoi sa-ti dau mai multe. Daca as stii ca asta ar fi ultima oara cand voi auzi vocea ta, as inregistra fiecare dintre cuvintele tale pentru a le putea asculta o data si inca o data pana la infinit. Daca as stii ca acestea ar fi ultimele minute in care te-as vedea, as spune "te iubesc"si nu mi-as asuma, in mod rostesc, gandul ca deja stii.

Intotdeauna exista ziua de maine si viata ne da de fiecare data alta oportunitate pentru a face lucrurile bine, dar daca cumva gresesc si ziua de azi este tot ce ne ramane, mi-ar face placere sa-ti spun cat te iubesc, ca niciodata te voi uita.

Ziua de maine nu-i este asigurata nimanui, tanar sau batran. Azi poate sa fie ultima zi cand ii vezi pe cei pe care-i iubesti. De aceea, nu mai astepta, fa-o azi, intrucat daca ziua de maine nu va ajunge niciodata, in mod sigur vei regreta ziua cand nu ti-ai facut timp pentru un suras, o imbratisare, un sarut si ca ai fost prea ocupat ca sa le conferi o ultima dorinta. Sa-i mentii pe cei pe care-i iubesti aproape de tine, spune-le la ureche cat de multa nevoie ai de ei, iubeste-i si trateaza-i bine, ia-ti timp sa le spui "imi pare rau", "iarta-ma", "te rog" si toate cuvintele de dragoste pe care le stii.

Nimeni nu-si va aduce aminte de tine pentru gandurile tale secrete. Cere-i Domnului taria si intelepciunea pentru a le exprima. Demostreaza-le prietenilor tai cat de importanti sunt pentru tine.

DIGUL...Octavian Paler

Marea loveste digul pe care in seara aceea
n-am avut curajul sa mergem la capat. Piatra uda
luneca si, la un pas de noi, era rupta. Daca eram neatenti,
ne puteam prabusi in apa ce fierbea dedesubt.
Dar am fost atenti. Ca totdeauna. Atat de atenti
inca intr-o zi vom renunta sa ma patrundem pe dig.
Ne vom multumi sa ne-aducem aminte de el,
apoi ne vom aduce aminte mai rar
si il vom uita in cele din urma,
vom uita c-ntr-o seara eram poate hotarati sa mergem la capat.
Acum chiar daca as merge pe dig,
nu mai pot s-o fac decat singur. Pot aluneca
sau pot inainta curajos. E totuna.
Si-as vrea sa uit in ce zi ma aflu, in ce an si unde,
sa ascult marea lovindu-se intruna de dig, sa ma intreb
cine sunt, ce varsta am si ce caut aici.
Si de ce m-am oprit in fata acestui dig,
ca si cum l-as cunoaste?

FOCUL...Octavian Paler

Nu-i adevărat povestea că oamenii au descoperit focul
lovind două pietre.
Focul a apărut altfel, cînd singurătatea primului om
s-a lovit de prima întrebare,
cînd un om s-a gîndit să prefacă rănile lui în speranţă,
să-şi lumineze mîinile
şi teama de el.
Poate focul n-a fost decît un mijloc de a lupta împotriva cenuşii,
cînd vulturii coboară în noi
şi ne temem.

DACA CER , MI SE VA DA??

Mi-as dori ceva...cica atunci cand nu mai stii ce, trebuie sa inventezi....eeehh pai de asta ma tot vait eu, ca mi-au traznit vorbele astea prin cap acum cateva zile si ma tot gandesc, de atunci...
Nu sunt nici plictisita, ca nu am timp, nici vreo depresie nu a cazut pe capul meu, care sa ma scurga de chef de viata, din contra exista si da si pe afara si cica pentru unii sunt si enervant de tanara, la modul ca mai am atatea de facut...si totusi imi doresc ceva. Ceva ce nu am facut pana acum, care sa ma scoata cu totul din ale mele, sa-mi strice putin lumea in care ma aflu, intr-un mod bun, ca nimeni nu-si doreste vreun dezastru de proportii, sa-l tin minte mereu  si sa mi-l aduc aminte si la batranete ca fiind momentul ala de reper din viata mea de la care mi s-au tras toate alea bune, sa ma adune cu totul de pe unde sunt imprastiata si sa ma lipeasca intr-un intreg.
Dar ce?
Iar daca cer mi se va da?

UNEORI STRUGURII SUNT FOARTE ACRII...

Cine nu ajunge la struguri, spune ca sunt acrii...iar cu cat sunt mai sunt, cu atat parca li se umple gura mai bine de acreala...si ce naspa e sa simti gustul ala bun, dulce, sa vrei sa fie tot numai al tau...pacat ca nu se poate ...si ce ma mai bucur pentru asta ...

A MEA...Adrian Paunescu

Cum treci acum si apa e-n ruine,
si-ti este bine si îmi este bine,
as vrea sa-ti spun, iubito, ca în tine
e vie vrerea ambelor destine.

Te voi iubi cu mila si mirare
cu întrebare si cu disperare,
cu gelozie si cu larma mare,
c-un fel de fardelege care doare.

Si jur pe tine si pe apa toata
care ne tine barca înclinata
ca vei ramane - dincolo de numar
si dincolo de forme, masti si vorbe -
a mea, de-a pururi, ca un brat în umar

NE CUNOASTEM...Marin Sorescu

Ne cunoastem,
Ne-am intalnit intr-o zi
Pe pamant,
Eu mergeam pe o parte a lui
Tu pe cealalta.

Tu erai asa si pe dincolo
O, erai ca toate femeile,
Uite ca ti-am retinut
Chipul.

Eu m-am emotionat
Si ti-am spus ceva cu mana pe inima,
Dar n-ai avut cum sa m-auzi.

Pentru ca intre noi treceau intruna masini
Si ape si mai ales munti,
Si tot globul.

M-ai privit in ochi
Dar ce sa vezi?
In emisfera mea
Tocmai se facuse noapte.

Ai intins mana: ai dat de un nor.
Eu am cuprins de umeri o frunza.

IMI PLACE...

Mancarea chinezesca de mor. Mananc pana mi se face rau, fac pauza jumatate de ora, ma enervez ca niciodata nu am limita si nu stiu cand sa ma opresc, imi jur ca e ultima data cand am apucaturi de nemancata care a descoperit platoul cu minuni, uit si o iau de la capat. Alerg fiecare bob de orez, in timp ce ma gandesc serios ca as putea sa iau de barbat la mine acasa un mic chinez, care sa-mi gateasca de dimineata pana seara. Oare mama ce parere o avea despre asta?

Ciocolata. Rau. Cand eram mica rascoleam toata casa, cu inima la gat pana o gaseam pitita pe undeva , iar de bucurie si de ciuda ca au ascuns-o de mine, o mancam pe toata si lasam doar ambalajul...Asta pentru ca depasisem de mult cantitatea normala pe care trebuia sa o manance un copil de varsta mea, iar la mine in casa stiam sigur ca se gaseste intotdeauna cel putin o ciocolata...

Florile...toate. Cat de mult ne-am bate noi capul, cat de avansati vom ajunge in ale stiintei, nu vom reusi niciodata sa construim ceva atat de frumos...De multe ori am fost invidioasa pe cate o florareasa, ma gandeam ca ea nu are cum sa fie suparata niciodata, daca sta tot timpul printre ele. In cele mai grele momente din viata mea mi-am cumparat singura flori, asta ca sa-mi arat ca sunt si lucruri frumoase pe lumea asta, cand nu mai credeam in ele...

Marea de mica. Daca mi-as imparti sufletul in doua, marea ar ocupa bucata cea mai mare. Mi-e dor in fiecare clipa sa-mi lipesc mainile si parul de sarea din apa, sa-mi asuc hainele jilave de umezeala din aer, sa-mi zgarii nisipul de pe piele bob cu bob...

Imi mai plac chestiile atarnatoare care se numesc cercei, eu posesoare  a doua urechi dornice mereu de cate o pereche noua...o data pe luna ii scot din cutii, ii asez in linii egale pe categorii si le fac inventarul...spre nemultumirea mea niciodata nu sunt suficienti.

Imi mai plac caini, pantofii, jeleurile, ceaiul, bratarile, cartile, sa scriu, culorile, imi plac oamenii care-mi dau starea lor buna, imi place sa dorm cu mama, imi place cand ploua sa-mi pun patura-n cap si sa ma rup de lumea toata, sa merg cu masina si sa ma uit pe geam, sa-mi scot toate hainele din sifonier si sa le ingramadesc apoi pe toate la loc, intr-o dezordine teribila, sa ies cu simona in oras si sa ne dam cate-o data putin in spectacol, imi place cand ma cearta tata, cand mor de ciuda ca stiu ca are dreptate, imi place sa zambesc, sa plang de nervi...imi place sa fiu eu...

CASA DE NEBUNI...Adrian Paunescu

In ultimele zile ale iubirii noastre,
Eu iti spuneam cuvinte si tu,cu ochii uzi,
Pareai neputincioasa si sa le mai auzi
Si ma temeam sa caut sau sa presimt dezastre.

Si-n noaptea dinaintea plecarii spre niciunde,
Eu iti strigam ca ninge,plangand la telefon,
Si-aveai atata pace si viitor,in ton,
Ca nici acum nu banui ca te puteai ascunde.

Nu cred ca are dreptul o dragoste sa moara
Ca intre doua bestii,tacut si indecent,
Si fara un adio si un advertisment,
Si fara o urare de drum elementara.

Atept sa-mi spui ca suntem,atunci cand ai sa suni,
Ori eu,ori tu,ori ambii,la casa de nebuni.

IUBIRE...Lucian Blaga

Iubesti - când ulciorul de-aramă
se umple pe rând, de la sine
aproape, de flori si de toamnă,
de foc, de-anotimpul din vine.
Iubesti - când suavă icoana
ce-ti faci în durere prin veac
o tii înrămată ca-n rana
străvechiului verde copac.
Iubesti - când sub timpuri prin sumbre
vâltori, unde nu ajung sorii,
te-avânti să culegi printre umbre
bălaiul surâs al comorii.
Iubesti - când simtiri se desteaptă
că-n lume doar inima este,
că-n drumuri la capăt te-asteaptă
nu moartea, ci altă poveste.
Iubesti - când întreaga făptură,
cu schimbul, odihnă, furtună
îti este-n aceeasi măsură
si lavă pătrunsă de lună.

PARADOXUL VREMURILOR NOASTRE...Octavian Paler

“Paradoxul vremurilor noastre în istorie este ca avem:
cladiri mai mari, dar suflete mai mici;
autostrazi mai largi, dar minti mai înguste.
Cheltuim mai mult, dar avem mai putin;
cumparam mai mult, dar ne bucuram mai putin.
Avem case mai mari, dar familii mai mici,
Avem mai multe accesorii, dar mai putin timp;
avem mai multe functii, dar mai putina minte,
mai multe cunostinte, dar mai putina judecata;
mai multi experti si totusi mai multe probleme,
mai multa medicina, dar mai putina sanatate.
Bem prea mult, fumam prea mult,
Cheltuim prea nesabuit,
Râdem prea putin,
Conducem prea repede,
Ne enervam prea tare,
Ne culcam prea târziu, ne sculam prea obositi,
Citim prea putin, ne uitam prea mult la televizor si
ne rugam prea rar.
Ne-am multiplicat averile, dar ne-am redus valorile.
Vorbim prea mult, iubim prea rar si urâm prea des.
Am învatat cum sa ne câstigam existenta, dar nu cum sa
ne facem o viata,
Am adaugat ani vietii si nu viata anilor.
Am ajuns pâna la luna si înapoi, dar avem probleme
când trebuie sa traversam strada sa facem cunostinta
cu un vecin.
Am cucerit spatiul cosmic, dar nu si pe cel interior.
Am facut lucruri mai mari, dar nu si mai bune.
Am curatat aerul, dar am poluat solul.
Am cucerit atomul, dar nu si prejudecatile noastre.
Scriem mai mult, dar învatam mai putin.
Planuim mai multe, dar realizam mai putine.
Am învatat sa ne grabim, dar nu si sa asteptam.
Am construit mai multe calculatoare: sa detina mai
multe informatii, sa produca mai multe copii ca
niciodata, dar comunicam din ce în ce mai
putin.
Acestea sunt vremurile fast-food-urilor si digestiei
încete; oamenilor mari si caracterelor meschine;
profiturilor rapide si relatiilor superficiale.
Acestea sunt vremurile în care avem doua venituri, dar
mai multe divorturi,
Case mai frumoase, dar camine destramate.
Acestea sunt vremurile în care avem excursii rapide,
scutece de unica folosinta,
moralitate de doi bani, aventuri de-o noapte,
corpuri supraponderale si pastile care îti induc orice
stare, de la bucurie, la liniste si la moarte.
Sunt niste vremuri în care sunt prea multe vitrine,
dar nimic în interior.
Vremuri în care tehnologia îti poate aduce aceasta
scrisoare si în care
poti decide
fie sa împartasesti acest punct de vedere,
fie sa stergi aceste randuri.
Aminteste-ti sa-ti petreci timp cu persoanele iubite,
Pentru ca nu vor fi lânga tine o eternitate.
Aminteste-ti sa spui o vorba buna copilului care te
veneraza, pentru ca acel copil va creste curând si va
pleca de lânga tine.
Aminteste-ti sa-l îmbratisezi cu dragoste pe cel de
lânga tine pentru ca aceasta este singura comoara pe
care o poti oferi cu inima si nu te
costa
nimic.
Aminteste-ti sa spui “TE IUBESC” partenerului si
persoanelor pe care le îndragesti, dar mai ales sa o
spui din inima.
O sarutare si o îmbratisare vor alina durerea atunci
când sunt sincere.
Aminteste-ti sa-i tii pe cei dragi de mâna si sa
pretuiesti acel moment pentru ca într-o zi acea
persoana nu va mai fi lânga tine.
ai.
timp sa împartasesti gândurile pretioase pe care le
Fa-ti timp sa iubesti, fa-ti timp sa vorbesti, fa-ti
timp sa împartasesti gândurile pretioase pe care le
ai.

DIN IUBIRE NU SE MOARE , SE TRAIESTE MAI BINE DUPA...

Daca pana acum mi-au tremurat de multe ori mainile pe taste, incercand sa scriu acest post, recunoscandu-mi mie in vorbe scrise ca pot trage linie definitiv, astazi chiar pot sa o fac cu o mare detasare si cu un zambet in coltul gurii, oarecum ironic ca nu se moare din iubire ,ba chiar se traieste mult mai bine dupa...
Asta nu vine dupa un vis frumos dintr-o seara mai nebuna, ci dupa multe luni de lacrimi, intrebari  fara raspuns, frustrari, ganduri ce au oscilat de la ura la iertare,de la mila la reprosuri,de la ciuda la razbunare,pana cand am ajuns la impacarea si intelegerea ca nimic nu e intamplator, iar tot raul e spre bine...Din iubire nu se moare, iar daca nu am murit eu care sunt cea mai slaba din toate fiintele lumii, ajungand azi sa trag concluzii optimiste pentru ziua de maine,e clar ca nu va murii nimeni, iar faza cu ce nu te omoara te face mai puternic ,nu doar ca e cat se poate de adevarata, dar iti mai umple creierul si sufletul de invataminte pe care nu ai cum sa le uiti pe viitor.
Azi pot sa trag cu ochiul in trecut fara sa-mi innegresc inima de suparare si sa constat ca am invatat niste lucruri langa tine...am invatat ca din doi intotdeauna unul sufera mai mult si nu este cel care iubeste pana la cer si inapoi, este cel care nu are puterea sa renunte la momentul potrivit, care simte teama pana in maduva oaselor ca nu-si poate continua zilele decat innodandu-le fara rost cu ale celuilat...de data asta eu am fost aceea, care fara sa fiu oarba sau proasta nu am inteles la momentul potrivit ca cel de-al doilea an de realatie nu este decat o prelungire letargica  a primului, o agonizare a unei iubiri care nu mai exista...ca tu de ieri nu mai esti cel de azi...ca nu poti schimba oamenii asa cum vrei tu , cum sunt ei in visele tale , ca nimeni nu se schimba decat pentru moment, iar intr-un final iti va da peste bot exact cu aceleasi nimicuri pentru care tu te-ai asezat si-n cap sa le schimbi...
Am invatat ca atunci cand cineva renunta la tine o data , va renunta si a doua oara si a treia oara, pana o va face de tot, in ciuda eforturilor tale supranaturale de al face fericit, de a nu gresi , de  a iubi...am invatat ca nu trebuie sa ma simt cea mai urata, slaba, proasta persoana de pe glob si nici ca trebuie sa ma invinuiesc eu de fiecare cearta aparuta intre noi, pentru ca nu ma iubesti tu ...pur si simplu nu a fost sa fie iar eu nu am o vina prea mare pentru asta...
Am invatat sa-mi arunc prin colturi bine ascunse orgoliul prostesc ,sa astept doua zile ca sa pot spune imi pare rau si nici atunci din tot sufletul ...mi-am data seama ca toate spectacolele cu scene pline de istericale nu duc la o impacare dulce, ci la o moarte lenta a unei relatii supraaglomerate de nervi tociti si zile macinate aiurea...
Am invatat de la tine sa daruiesc celui de langa mine , fara sa-l intreb daca are nevoie, daca ii place , pur si simplu sa indraznesc sa fac eu alegerea pentru el si sa-i ofer din tot sufletul...am invatat ca asa se castiga un om prin fapte, nu prin vorbe...cand nu am mai primit nimic de la tine, am inteles  ca mi-au ramas doar vorbele, desi dupa atata timp jumate din lucrurile mele sunt de la tine...asta inseamna ceva.
Tot tu m-ai invatat sa ma rog, sa nu ma mai revolt pe tot ce mi se intampla ,  sa-mi las ultimii 5 lei, copiilor saraci de la poarta bisericii, gandindu-ma ca ei au mai mare nevoie de ei,decat am eu...
Am si intrebari  o mie , la care nu m-a invatat nimeni  sa-mi raspuns...dar al carui raspuns nici nu-l mai vreau sa-l aflu , nici nu mai conteaza...
Nu am invatat niciodata de ce nu mi-ai fost prieten, de ce nu te-am simtit de aceeasi parte cu mine , de ce nu ti-am aratat ascunzisurile sufletului meu...de ce nu mi-ai fost complice in greselile mele si m-ai lasat mereu sa lupt singura impotriva lor....
Nu am inteles niciodata de ce ma cautai de fiecare data plangand, acoperindu-ma de cate un te iubesc , al carui sens nu cred  ca l-ai stiu vreodata, ca dupa 3 zile sa dispari ca si cum nu as fi existat  si sa revii dupa alte 3 saptamani , zambind si cu un dor ne bun de mine....
Am murit de ciuda cu trei noduri in gat, cand m-ai lasat sa numar secundele ca pe niste ani , in fata usii tale , pentru ca ai fost las si nu ai avut puterea sa-mi deschizi si sa-mi arunci in ochi ultimele cuvinte...m-am intrebat mereu daca ti-a tremurat vreo clipa mana si sufletul pe cheie , gandindu-te daca sa-mi deschizi sau nu, amintidu-ti ca usa mea ti-a fost mereu deschisa, sau tu iti fumai de fapt linistit tigarea in bucatarie , asteptand sa-mi iau singura talpasita si sa plec, fara sa te mai astepeti vreodata la vreun repros...
Azi nimic din toate astea nici nu mai conteaza ,desi altadata cream ca or sa ma bage in mormant...acum cateva zile am fost intamplator in faleza nord , erau geamurile de la camera noastra deschise, am fost in locul in care mi-am petrecut cel mai frumos an din viata mea si nu am simtit nimic. Mi-a fost frica, credeam ca o sa plang, ca o sa transform marea intr-un ocean de lacrimi, dar nu am simtit nimic ,pentru ca am inteles ca fiecare lucru e la timpul lui lasat , iar noua ne-a fost bine atunci.
Azi pot doar sa plec mai departe, dupa ce am inteles ca lucrurile frumoase le pastrezi in suflet pentru a te bucura cand iti e greu. iar cele rele le folosesti ca aliat pentru a construi pe viitor ...dar am inteles si ca  e nevoie de timp pentru a gandi asa...ca in momentul acela greu , trebuie doar sa depasesti zidul negru din fata ochior,pentru a gasi drumul liber ce ti se asterne in fata...
Nu stiu daca am facut bine , ca am scris asta ,nici nu ma intereseaza foarte tare , stiu doar ca aveam nevoie de o confirmare ...ca o pot publica si uite ca am facut-o si pe asta....

CANTEC DE DRAGOSTE LA MARGINEA MARII...Nichita Stanescu

Cu gleznele julite, eu te pîndesc cînd treci
printre rocile tarmului, reci.
Marea se va preface-n pasari stravezii,
cîte le-ncap ochii spre ea,
si vor zbura fîlfîind, cînd ai sa vii,
pîna-n piscul vazduhului cu o stea.

Vor ramîne prapastiile si pesterile goale,
pestii vor plesni aerul prabusit cu cozile,
stîrnind margeanele domoale
si corzile.

Uite, epava corabii lui Simbad ,marinarul
cu un colt se sprijina-n scoicile cenusii,
cu un vîrf înjungie-n mijloc clestarul,
peste toate puntile alearga raci vii.

Îti daruiesc o stea la mare, un crab si un delfin!
Adu-i în spinare pana la nisipuri.
Ma voi preface orb si am sa vin
cu bratul întins, sa-ti mangîi chipul.

P.S. De aici inainte , o sa va propun in fiecare zi cate ceva frumos, in principiu cate o poezie,  iar daca nu va place va dau voie sa imi dati peste nas cu altceva , mult mai.... si mai ...dar cu dovezi. Sa vedem si noi , sa mai aflam si noi, poate ne mai sensibilizam ...deci astept critici.

INTERVIU CU DUMNEZEU...Octavian Paler

- Ai vrea să-mi iei un interviu, deci… zise Dumnezeu.
- Dacă ai timp… i-am raspuns. Dumnezeu a zâmbit.
- Timpul meu este eternitatea… Ce întrebări ai vrea să-mi pui?
- Ce te surprinde cel mai mult la oameni?
Dumnezeu mi-a răspuns:
- Faptul că se plictisesc de copilărie, se grăbesc să crească…., iar apoi tânjesc iar să fie copii; că îşi pierd sănătatea pentru a face bani……iar apoi îşi pierd banii pentru a-şi recăpăta sănătatea.Faptul că se gândesc cu timp la viitor şi uită prezentul, iar astfel nu trăiesc nici prezentul nici viitorul;că trăiesc ca şi cum nu ar muri niciodată şi mor ca şi cum nu ar fi trăit.
Dumnezeu mi-a luat mâna şi am stat tăcuţi un timp.
Apoi am întrebat:
- Ca părinte, care ar fi câteva dintre lecţiile de viaţă pe care ai dori să le înveţe copiii tăi?
- Să înveţe că durează doar câteva secunde să deschidă răni profunde în inima celor pe care îi iubesc…..şi că durează mai mulţi ani pentru ca acestea să se vindece; să înveţe că un om bogat nu este acela care are cel mai mult, ci acela care are nevoie de cel mai puţin; să înveţe că există oameni care îi iubesc, dar pur şi simplu încă nu ştiu să-şi exprime sentimentele; să înveţe că doi oameni se pot uita la acelaşi lucru şi ca pot să-l vadă în mod diferit; să înveţe că nu este suficient să-i ierte pe ceilalţi şi că, de asemenea, trebuie să se ierte pe ei înşişi.
- Mulţumesc pentru timpul acordat….am zis umil. Ar mai fi ceva ce ai dori ca oamenii să ştie?
Dumnezeu m-a privit zâmbind şi a spus:
- Doar faptul că sunt aici, întotdeauna .

AVEM TIMP...Octavian Paler

Avem timp pentru toate.
Sa dormim, sa alergam in dreapta si-n stanga,
sa regretam c-am gresit si sa gresim din nou,
sa-i judecam pe altii si sa ne absolvim pe noi
insine,
avem timp sa citim si sa scriem,
sa corectam ce-am scris, sa regretam ce-am scris,
avem timp sa facem proiecte si sa nu le respectam,
avem timp sa ne facem iluzii si sa rascolim prin
cenusa lor mai tarziu.

Avem timp pentru ambitii si boli,
sa invinovatim destinul si amanuntele,
avem timp sa privim norii, reclamele sau un accident
oarecare,
avem timp sa ne-alungam intrebarile,
sa amanam raspunsurile,
avem timp sa sfaramam un vis si sa-l reinventam,
avem timp sa ne facem prieteni, sa-i pierdem,
avem timp sa primim lectii si sa le uitam
dupa-aceea,
avem timp sa primim daruri si sa nu le-ntelegem.
Avem timp pentru toate.

Nu e timp doar pentru putina tandrete.
Cand sa facem si asta murim.

LOCURI GOALE, DE OCUPAT...

Daca as avea o foarfeca magica ,as decupa perfect rotund bucati din amintiri ,as decupa nume , oameni...i-as inchide intr-o carte si m-as multumi sa uit de ei niste ani buni de acum incolo...nu as deschide-o gandindu-ma ca ar putea sa prinda viata ...pana intr-o zi, cand o sa fiu batrana de ani ,de vise ,de viata ...atunci as frunzari-o fara frica, mi-as scoate gandurile ,zilele, oamenii pusi la presat si la pastrat si i-as aduna intr-un tablou pe perete. Bucata cu bucata. Atunci mi-as umple golurile , abia atunci mi-as aduna laolata toate amintirile... Ar fi tabloul vietii mele...
Astazi, doar decupez...pe zi ce trece devin mai priceputa...tai si arunc...iar golurile ramase caut sa mi le umplu.
Si caut bucata cea mai potrivita care sa acopere perfect ,fara sa scotoceasca prea mult ,intrebandu-se ce a fost in trecut, pe locurile ramase goale...

CE FRUMOASA ESTI...Adrian Paunescu

Ce frumoasă eşti în prag de iarnă,
Ninge disperat asupra ta,
Cerul peste tine se răstoarnă,
Ţurţurii în plete vor suna.
Hai să fim doi oameni de zăpadă
Ridicaţi de braţe de copii,
Care-n frig şi ger mai ştiu să creadă
Că se pot iubi, se pot iubi.
Ce frumoasă eşti în prag de vară,
Când miroşi a mere ce se coc,
Cerul în fiinţa ta coboară
Trupul meu din trupul tău ia foc.
Focurile noastre se cunună,
Focurile noastre se-nţeleg,
Suntem baza lumii împreună
Suntem vara focului întreg.
Ce frumoasă eşti în prag de toamnă,
Ca o zi egală între nopţi,
Când iubirea noastră te condamnă
Să ai soarta strugurilor copţi.
Să înveţi, iubito, să te bucuri
Că ţi-am dat din jertfă un destin,
Şi că via asurzând de struguri,
Va trăi definitiv în vin.
Ce frumoasă eşti în primăvară,
Cea mai minunată-ntre femei,
Iezii pasc năframa ta uşoară,
Tu, cu muguri, bluza ţi-o închei.
Sigilat de taine nepătrunse
Cerul bate drumul tău îngust,
Trupul tău de muguri şi de frunze
De la cine să învăţ să-l gust ?

N-AM SA VA SPUN...Zaharia Stancu

N-am sa va spun pe cine-am iubit, dar am iubit
N-am sa va spun pe cine iubesc, dar iubesc.
Cand bate vantul peste delta, trestiile
Lin se leagana, vii se leagana, vii fosnesc.
N-am sa va spun pe cine astept, dar astept.
Inima n-are aripi, dar deseori zboara.
Toate cantecele lumii, toate, s-o stiti,
Incap intr-un flaut, intr-o vioara.
Cerul n-are margini, stelele au,
Miez si margini de foc are si soarele.
Vantul de seara mi-a spus c-o sa moara
Dac-o sa-i rupeti in drum picioarele.
Ce sa fac, dudule? Incotro s-o apuc?
Ma striga din patru parti zarile.
Muntii cu paduri cu tot mor sufocati
Si-n curand o sa moara sufocate si marile.
N-am sa va spun pe cine-am iubit, dar am iubit,
N-am sa va spun pe cine iubesc, dar iubesc,
Crangurile sunt pline de flori si de iarba
Si de arbori plapanzi care cresc.

SIMTIM IN NUANTE DIFERITE...

Eu nu scriu despre iubire, pentru ca nu stiu sa scriu...cum sa pun in vorbe scurte, gandurile mele mult prea lungi? In ce sa-mi imbrac amintirile cand imi saracesc glasurile, cand nu am cu ce  sa-mi invelesc sufletul , cand m-asez in forme care ma strang?
Nu scriu ,nici  nu citesc ...nu-mi dau timpul pe articole infantile , care ne invata pe toti la fel lectia iubirii. Ce ar fi sa vin eu acum si sa va spun..."Iubirea este..." Ce? Pai voi nu stiti ce este? Pe cine intereseaza parerea mea ,sau a ta ,sau a celor care iau bani debitand fel de fel de scrieri sub semnatura de mari experti...?
Pentru mine totul intra intr-un camp mult prea general , populat de inimioare roz, artificii si dulcegarii,servite pe o tava direct spectatorului mult prea infometat si cu o glicemie mult prea scazuta. Revistele ne dau cate o portie dulceaga de iubire zaharisita,care ne anima pret de cateva clipe monotonia unei vieti amare, dandu-ne sperante pe linia unui viitor promitator.
Nu ne mai umpleti paginile cu sfaturi si  povesti siropoase , ca nu mai citim ...fiecare simte in felul lui...
Uneori,  cand eu iubesc, am impresia ca imi acopar capul, ca e noapte si-mi pleznesc tamplele, iar stelele ma-mbraca rand pe rand...cateodata alerg intr-o goana nebuna, sa prind din urma ultima clipa de fericire, s-o inghesui in taina intr-o cutie pe sifonier si sa-i sterg din cand in cand , al cincilea strat de praf , de frica sa n-o deranjez si sa plece...Alteori am impresia ca ma striga marea. Tresar de teama sa nu ma fi incurcat cu altcineva,desi marea imi stie masura pasilor pe de rost. Aici mi-am pierdut candva pantoful si m-am intors de fiecare data sa-mi gasesc perechea, iar marea m-a invatat...stiu, nu am mai fost de mult, dar voi venii curand...
Asa sunt eu, ce-as putea invata de la cineva  care simte altfel ? De cand ne inghesuim toti iubirile laolalta si ne croim aceleasi dimensiuni? Nu vom face schimb niciodata, pentru a ne pregati impreuna la fel..nu ne vom tine locul si nici nu ne vom simti lipsa.
In fiecare clipa ne traim doar singuratatea, iubirea o face uneori mai frumoasa...
Fiecare vedem iubirea in nuante diferite, ii turnam diverse forme si o modelam ca pe o bucata de plastilina,strivita intre degetele ce ne fosnesc prin suflet. Unii suntem mai priceputi , alti nu...Unii ne construim monumente si ne semnam ce-a mai frumoasa arhitectura, altii ne gandim prea mult timp la ce forma sa-i dam..
Sunt pentru iubire , dar caut sa scot din general ceva ce nu va fi niciodata la fel pentru toata lumea, caut sa nu mai vad retete prescrise la fel pentru boli diferite si caut tratamente care sa ne vindece pe toti ...nu de iubire, de gandul ca simtim la fel.

AM INVATAT...Octavian Paler

 Am învăţat că nu poţi face pe cineva să te iubească. Tot ce poţi face este să fii o persoană iubită. Restul… depinde de ceilalţi. Am învăţat că oricât mi-ar păsa mie, altora s-ar putea să nu le pese. Am învăţat că durează ani să câştigi încrederea şi că doar în câteva secunde poţi să o pierzi. Am învăţat că nu contează CE ai în viaţă CI PE CINE AI. Am învăţat că te descurci şi ţi-e folosit farmecul circa 15 minute. După accea, însă, ar fii bine să ştii ceva.
Am învăţat că nu trebiue să să te compari cu ceea ce pot alţii să facă mai bine, ci contează ceea ce poţi să faci tu. Am învăţat că nu contează ce li se întâmplă oamenilor, ci contează ce pot să fac eu pentru a rezolva.
Am învăţat că oricum ai tăia, orice lucru are două feţe.
Am învăţat că trebiue să te desparţi de cei dragi cu cuvinte calde; s-ar putea să fie ultima oară când îi vezi.
Am învăţat că poţi continua încă mult timp după ce ai spus că nu mai poţi.
Am învăţat că eroi sunt cei care fac ce trebuie, când trebuie, indiferent de consecinţe.
Am învăţat că sunt oameni care te iubesc, dar nu ştiu s-o arate.
Am învăţat că atunci când sunt supărat am DREPTUL să fiu supărat, dar nu am dreptul să fiu şi rău.
Am învăţat că prietenia adevărată continua să existe chiar şi la distanţă. Iar asta este valabil şi pentru iubirea adevarată. Am învăţat că, dacă cineva nu te iubeşte cum ai vrea tu, nu înseamnă că nu te iubeşte din tot sufletul. Am învăţat că indiferent cât de bun iţi este un prieten oricum te va răni din când în când, iar tu trebiue să-l ierţi pentru asta.
Am învăţat că nu este întotdeauna de ajuns să fii iertat de alţii ; câteodată trebuie să înveţi să te ierţi pe tine însuţi. Am învăţat că indiferent cât de mult suferi, lumea nu se va opri în loc pentru durerea ta.
Am învăţat că trecutul şi circumstanţele ţi-ar putea influenţa personalitatea, dar că TU eşti responsabil pentru ceea ce devii. Am învăţat că dacă doi oameni se ceartă, nu înseamnă că nu se iubesc. Şi nici faptul că nu se ceartă nu dovedeşte că se iubesc. Am învăţat că uneori trebuie să pui persoana pe primul loc şi nu faptele sale.
Am învăţat că doi oameni pot privi acelaşi lucru şi pot vedea ceva total diferit.
Am învăţat că indiferent de consecinţe cei care sunt cinstiţi cu ei înşişi ajung departe în viaţă.
Am învăţat că viaţa îţi poate fi schimbată în câteva ore de către oameni care nici nu te cunosc.
Am învăţat că şi atunci când crezi că nu mai ai nimic de dat, când te strigă un prieten vei putea găsi puterea de a-l ajuta.
Am învăţat că scrisul ca şi vorbitul, pot linişti durerile sufleteşti.
Am învăţat că oamenii la care ţii cel mai mult îţi sunt luaţi prea repede…
Am învaţat că este prea greu să-ţi dai seama unde să tragi linie între a fi amabil, a nu răni oamenii şi a-ţi susţine părerile.
Am invatat sa iubesc ,ca sa pot fi iubit.