Ce va fi, vom mai vedea....

E foarte bine atunci cand esti mai sigura pe tine, cand te simti importanta , cand inveti zilnic ceva nou ,cand cunosti oameni noi...Da ce te faci cand vezi atatia oameni noi , cu care interactionezi , dar despre care , iti dai seama ca nu stii mai nimic , apoi te gandesti ca peste o luna, e posibil sa fiti cei mai buni prieteni sau nu...Uneori mi se intampla sa ma insel , sa ma dezamageasca oamenii de care eram foarte incantata la inceput ,si invers.Zilele astea chiar am cunoscut oameni noi, nu pot sa ma pronunt in privinta lor, la inceput toti sunt amabili...voi revenii cu detalii despre acest subiect. Sunt foarte curioasa sa vad cum vor evolua lucrurile, deocamdata nu pot decat sa astept , si sa mai las cate o zi sa curga, o lume sa se desfasoare , in jurul meu si cu mine...

OAMENII MARI ALEG COPILARIA...

"DUPA CHIPUL SI ASEMANAREA MEA:Manechinele din vitrine trebuie sa aiba vreo 25 de ani.Ele sunt totdeauna elegante.Zambesc.Au fruntea inalta.Au un tonus bun.In fata vitrinei se opreste un baietel, se uita lung la ele si-si spune:Ce bine o sa fie cand o sa ma fac mare.In fata vitrinei se opreste un batran, se uita lung la ele si-si spune:Ei, pe vremea cand eram si eu mai tanar...'' Textul apartine poetului schizoidic, CRISTIAN POPESCU si face parte din ''Familia Popescu'', text pe care intamplator l-am citit in aceasta seara, paragraful de mai sus amintindu-mi de mai multe framantari ale mele ce dureaza de vreo 20 de ani.Voi avea si eu oare un moment al meu zero,in care sa fiu pe deplin multumita si impacata cu aceasta existenta scornita?Cand eram copil si mai tarziu fraged adolescent visam sa fiu MARE , sa schimb lumea, sa am puterea de a ma preafericii.Oamenii mari puteau orice ,eu visam sa fiu om mare, nu medic , cantareata sau balerina.Acum sunt un om mare ,as vrea sa am dubii in privinta asta , dar nu imi mai permit si visez cu dor la copilaria mea...Mizez pe pariul sinceritatii, cand ma intorc la vis si bucurie ,la nestiinta anilor in care lumea era construita dupa regulile mele.Copilaria mea ramane un balon auriu in care m-as urca oricand, chiar si pret de cateva clipe, pentru a-mi scutura buclele blonde si pentru a trece puntea.Copilaria ramane un vis pierdut ,din care m-am trezit pentru a-mi implini un altul .Voi aveti astfel de stari?puteti trai la maxim clipa sau tanjiti dupa vremuri trecute?

Orice inceput e greu.....

Toate inceputurile sunt grele si anevoioase,incurcate si incetosate ...Asa incepe si primul meu post ,cu timiditate si emotie,cu tremurat de taste.M-am hotarat sa-mi creez acest spatiu , pentru ca am ceva de spus intotdeauna si nu am avut niciodata un loc al meu in care sa scriu tot ce-mi trazneste prin cap ,totul asa cum vreau eu.. Dar acum am si o sa profit din plin de acest lucru, asadar nu-mi ramane decat sa ma apuc de treaba si sa va astept cu drag si pe voi.............