Imi place sa scriu...uneori simt ca mi se scurge tot sufletul prin pasta de pix, ravarsandu-se pe foi in puncte negre, materializandu-se in forme ce redau strigatele mele din interior.
Nu scriu decat ce simt, iar atunci parca altcineva imi controleaza mintea, legand intre ele vorbe pe care le constientizez abia dupa ce le-am eliberat din stansoare , dupa ce au fost facute ghem si rostogolite de-a valma.Cand scriu nu sunt eu , altcineva vorbeste prin mine...
Gandurile mele au culoarea pastei de pix, uneori colorate , alteori negre si nu vin dintr-o gandire profunda, dintr-o potrivire studiata, ci dintr-o rabufnire salbatica care-si pierde orice urma de stapan .Scriu fara sa ma controlez in astfel de momente , alerg cu pixul rand dupa rand, parca chemata de cineva , care-mi toarna pe umeri o ploaie calda de vara. Adun in mine fiecare strop si-l trec prin suflet ca printr-un ciur .
Imi place ca pot spune tot ce vreau , fara sa ma inteleaga toata lumea , ca-mi pot ascunde gandurile sub orice cuvant , imi place sa scriu pentru voi dar si pentru mine. Niciodata nu-mi va iesi pe gura, ce-mi iese prin scris...
Sufar cand nu-mi gasesc forma potrivita care sa-mi redea profund starea, sufar si ma chinui, torturandu-ma pana-mi gasesc linistea in cuvantul potrivit. E apasarea omului care nu-si poate lasa lucrul neterminat si cred ca e singurul pe care-l pot duce la bun sfarsit , fara sa ma plictisesc , sa ma obosesc , eu , fire mult prea delasatoare.
