La fel, mereu nelinistit,
Închis din patru parti de timpul,
Din care nu e de iesit.
Ma zbat adânc, fara crutare,
Ma trag în mine, ma-nvrajbesc,
Dar oricât as lovi de tare
Degeaba tarmii mi-i lovesc.
E-o lupta fara-asemanare,
Sunt malurile prea de fier.
Nici eu nu-s multumit, ca tine,
Doar cu bucata mea de cer.
Izbesc mereu, mereu mai aprig
Si fara sa îngenunchez,
Dar nu pot, nu, iesi din vremea
În care-ncep sa-nnegurez.
Mi-e dorul inima si gândul
Tot rani, la zbatere proscris,
Dar înca lupt sa nu stau numai
În tarmurile mele-nchis.
Izbesc, izbesc întotdeauna
Ca tine, tot mereu la fel.
Si mie timpul mi-a pus maluri
Si nu pot sa mai ies din el...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu