NU DUPA , ACUM.....

Mereu mi-a fost frica sa pierd oameni si nu am stiut sa-i scot niciodata elegant din viata mea, nu pentru ca i-as fi molestat pe ei intr-un fel , ci pentru ca mi-am trantit mie pe cap si pe suflet greutatea plecarii lor.Vorbesc despre acele legaturi pe care le-as tine vesnic atarnate de mine si le-as purta pretutindeni pe unde as merge si eu, le-as pazii ocrotitor si le-as mangaia in fiecare clipa , lipindu-le aproape de tot ce sunt eu...dar care nu vor si pleaca.
Nici pe mine nu ma place toata lumea si nici nu ma iubeste cine vreau eu.
Simt ca-mi tremura tot universul si as scufunda parca o mie de barci, ca ploua cu tone de apa pe mine, desi stiu ca dupa ce ar trece potopul, poate lucrurile s-ar aranja mult mai frumos , ar creste mai cu spor si ar aparea alte orizonturi mult mai luminoase.
Nu exista final de drum , exista doar punctul de unde mergem mai departe.
Nu stiu sa pierd oameni, desi am incercat sa ma perfectionez de fiecare data cand am mai numarat un loc lipsa. Nu vreau sa stiu ce fac dupa, vreau sa stiu ce fac atunci cand simt ca-mi aluneca prin ganduri si prin viata, cand nu mai am puterea sa-l trag inapoi, cand caut solutii fara sa stiu de unde incep problemele lor.
Daca stiti vreun curs de specializare in ceea ce vb eu aici, anuntati-ma si pe mine, poate ma initiez si eu in tainele despartirilor umane si poate invat ce sa fac cu acel loc ramas gol....il las sa se umple de praf, ii gasesc un fals inlocuitor,sau il pastrez intact pentru o posibila reintoarcere.
Sper sa nu fie niciuna din variante raspunsul pe care o sa-l primesc , nu vreau sa cred ca ma scolesc degeaba.

PENTRU BUNICU '

Mi-e dor de bunicu '. Mi-e dor de 16 ani , in serile linistite cand reusesc sa-mi tintuiesc gandurile, ingramadindu-le din colt in colt si pregatindu-ma parca pentru o poveste care incepe intotdeauna asa..." Bunicul meu nu mai este ....Imi duc viata de-o parte infirma, purtand drept sprijin un snop de imagini suspendate in timp si  un chip ramas neschimbat de cand l-am vazut ultima oara.
Pana de curand stiam un om care-i semana perfect. Ma amageam uitandu-ma la el , asteptand sa-mi spuna " ce faci tilica ? ia cauta-ma tu prin buzunare..." Imi doream sa-l mai cotrobai copilareste prin dosurile hainei , iar el sa scoata de la piept ciocolata africana cu alune, motiv suficient de intemeiat sa-mi colorez fata de bucurie si degetele de atata calicenie. Probabil,  nu aveam cu ce sa o compar , sau poate astazi,  nici ciocolatele nu mai sunt cum erau odata...
Dar o cutie plina cu vafe de inghetata? Nu, nu e bunicu ', altfel pana acum imi trantea in brate ditamai cutia , pe care nu de multe ori am scapat-o , grabindu-ma sa le-o arat si celorlalti. Astazi,  sortimentele de inghetata sunt mult mai aratoase , doar eu visez asa mai desuet.
Bunicul avea barca si vasle , iar eu am crescut jucandu-ma in plasele lui, ascultandu-i cele mai frumoase povesti despre comori pierdute-n Dunare , despe pescari batrani bulgari si despre Turtucaia.

Iarna, bunicul isi repara setcile (plasele), iar eu ma tineam dupa el innodandu-i ochiurile si incurcandu-i iglitele.El m-a invatat prima poezie in a treia iarna din viata mea - Mama lui Stefan cel Mare ...si primele litere din alfabet.
L-am visat pe bunicu' zilele trecute si mi-am dat seama ca azi ar fi fost ziua lui...dar ce i-as mai putea spune?
In vis stiam ca va pleca curand , m-a imbratisat ca dupa o lunga revedere.Voia sa ne ocupam de gradina noastra si toate erau ca pe vremea lui , rosiile zaceau aliniate in cuiburi , iar caisele erau mari cat portocalele-n pom.
Azi,  bunicule  sa stii,  ca lucrurile s-au mai schimbat , caisul ala mare s-a uscat si nici leaganul facut de tine nu mai e, iar gradina nu prea are cine sa o ingrijeasca. Noi nu suntem asa de priceputi ca tine ...in rest suntem bine , tot cum ne stii , poate cu niste ani in plus .

Nu mai e bunicul si nici omul care-i semana . Azi sunt doar oamenii prin care mai traieste el..."

AZI E LA MINE..

...sunt unele zile atat de  proaste  incat uiti k mai poti sa te bucuri cu adevarat....si totusi fericirea exista . Si e atat de bine ...nu stiu unde sa-i gasesc un loc si sa o tin mereu langa mine...fericirea nu e egoista . Intr-o zi e la  tine, peste 3-4 zile la altcineva. Dar azi e la mine ...si am de gand sa o tin mai mult.

...

...doar in doi am inceput povestea asta .

PRIETENI SI PRIETENII...

A fost o vreme cand prietenii curgeau rauri , rauri prin viata mea, pe o usa intrau , pe alta ieseau , tarand dupa ei bagajele unei prietenii care se terminase cu mult inainte sa inceapa.
Fiecare "ciocnire de interese" incepea cu gandul unei mari legaturi , ce visa sa dureze o eternitate (...sa ma chemi la nunta ta , sau vom locui pe aceasi scara de bloc si ne vom bea toata viata impreuna cafeau , in timp ce viitorii nostri copii isi vor imparti jucariile la aceasi gradinita...), miza fiind doar prelungirea inutila si imatura a momentului in sine, intr-un viitor care nu tine seama de astfel de planificari.
Rand pe rand , cele mai multe s-au incheiat la fel de repede cum au inceput sub tutela resentimentelor si a incercarii cu degetul a unor lucruri noi sub soare , sau sub ideea de nou.
Am insirat clipele in firescul lor cu oameni pe care i-am acceptat in viata mea doar pentru a avea cu cine sa-i compar pe cei mai buni , sa-i aleg pe cei mai buni , facand astfel diferenta dintre bine si rau.Au fost vremuri neclare si locuri mlastinoase, prin care am trecut sarind din loc in loc de teama sa nu ma afund prea tare si prin care am orbecait , incercand sa simt forma aluaturilor celor mai bune.
O usa inchisa in urma cuiva nu inseamna o pierdere , ci un loc gol lasat in asteptare , care se ocupa mult mai repede decat ar avea timp praful sa-i acopere urmele.
Azi, mi-am dat seama ca am numai prieteni vechi, sunt oameni pe care ii cunosc de ani de zile si sunt relatii care s-au consolidat de-a lungul timpului, care au in spate o poveste , si doi povestitori dispusi sa-si reaminteasca totul. Asta mi-a dat un sentiment de stabilitate...
Mi-am dat seama ca a existat un moment in care mi-am scuturat puternic bratele si m-am desprins de toate incalcelile unor false prietenii, ca am intors spatele cu usurinta unor oameni fara de care pot foarte bine sa traiesc , sau poate chiar mai bine.
Am cernut printr-o sita deasa si am pastrat doar finetea celor care au stiut sa ma caute pe orice drum as fi mers , sa ma opreasca strangandu-ma in brate si sa-mi spuna "merg si eu cu tine , oriunde ai merge tu ..." , si am mai facut niste pasi impreuna ...
Pe restul i-am lasat in urma ...
sunt oameni care vin , raman pentru o vreme , pentru a avea apoi de unde pleca mai departe...
dar sunt oameni care vin si pleaca cu gandul ca au mereu unde sa se intoarca... in sufletul meu.

SA ASCULTAM

Anul asta scriu...mult mai mult decat anul trecut .Nu pentru ca as avea mai multe de spus , ci pentru ca asa pot spune cel mai bine putinul pe care-l am , uneori pentru voi , alteori doar pentru mine.
Nu-mi plac oamenii care nu stiu sa asculte , care trec indiferenti sau nepasatori pe langa insiruirile mele de cuvinte, oamenii cu care ma lupt pentru a obtine un mic spatiu, ca sa-mi expun si eu parerile.Niciodata nu mi se acorda timpul promis pana la capat, se inghesuie peste mine cu replici, de parca totul se comprima in acel moment si e ultima lor sansa de a-si demonstra calitatile de mari graitori.
Sunt oameni care nu stiu sa vorbeasa, dar cei mai multi nu stiu nici macar sa asculte , ceea ce ii indeamna pe ceilalti sa fie mult mai putin comunicativi.
Mi se taie tot discursul , mi se impleticesc ideile si-mi fug gandurile prin toate partile in astfel de momente si ma intreb atunci cand au oamenii astia timp sa gandeasca , daca vorbesc atat de mult ...
Asa ca eu aleg sa scriu...am impresia ca spun totul pe nerasuflate , ca o poezie la scoala, cand nu te intrerupe nimeni de frica sa nu uiti versurile . Termin , pun punct si am plecat .
Dupa mine potopul.Puteti sa spuneti ce , cum si unde vreti.
Fiecare cu timpul lui.
Sa ascultam!!

CE CACIULA MEA ...

Ultima achizitie (fitza) = caciula de blana.
Am si eu, am primit-o si mie draga, dar ma enerveaza la culme cand vad ca s-a umplut pamantul de caciuli blanoase, mai mult sau mai putin reusite . Unde te uiti vezi numai capete infofolite cu cate o ditamai blana, de parca ar fi concurs si toata lumea se intrece in caciuli.
Motiv de mandrie , fiecare posesoare are si poza pe feisbuc, ca sa vada toata lumea caciula, noroc ca nu sunt din blana naturala , altfel va dat seama cate animale iepuri , caini, pisici ramaneau in pielea goala iarna asta?
S-a terminat la magazin stocul de caciuli? Nicio problema...despuiem noi vreun animal, e lumea plina de maidanezi , caciula sa iasa...nu putem sa ramanem in urma iarna asta.
Nu sunt ipocrita, am si caciula si poza cu ea , dar daca stiam de nebunia asta , pe cuvant ca imi vedeam de treaba si nu ma pozam in veci cu ea , ca sa intru acum in categoria blanoaselor de pe feisbuc. Imi vine sa ma pun in poza de profil in costum de baie la mare, asa de suparare, poate-poate se incheie invazia si intelege toata lumea ca e penibila situatia asta ...una , doua da, dar daca vezi ca mai sunt sapte inaintea ta care si-au pus poza cu caciula , chiar e absolut necesar pentru omenirea care bantuie pe FB sa ti-o pui si tu ... poza , caciula , blana.

2010

In 2010 am inteles ca :

-lucrurile pe care ti le doresti cel mai mult le obtii atunci cand nu mai ai nevoie de ele.Intotdeauna te lupti cu disperare pt ceva , dar niciodata nu-l primesti la timpul potrivit . Probabil ca ar fi bucuria prea mare...

-iubirea adevarata nu vine si nici nu pleaca...nu-ti bate la usa , ca sa uite mai tarziu unde stai...

-viata e un drum cu un singur sens . Nu trebuie sa privesti inapoi atunci cand alegi sa pleci ...intotdeauna te asteapta un alt loc mult mai bun.

-uneori viata hotaraste pt tine , atunci cand tu nu mai poti hotari , trebuie doar sa stii sa accepti

-oriunde te-ai duce vei fi mereu un strain , lumea ta , e lumea de acasa.

-cele mai mari dezamagiri le ai de la cei mai apropiati . Omul are o placere sadica de a-si distruge aproapele.

-trebuie sa stii cand sa renunti , altadata s-ar putea sa fie prea tarziu .

-e bine sa ai dorinte , sa ai planuri si sa le urmezi indeaproape , intamplarile nu aduc intotdeauna lucruri bune.

-timpul le rezolva pe toate ...cum poate si el.

-e loc pentru orice.

Bine ca s-a dus , cu bune , cu rele , cu ce-o fi avut el...poate 2011 il intrece..in lucruri bune.