NU DUPA , ACUM.....

Mereu mi-a fost frica sa pierd oameni si nu am stiut sa-i scot niciodata elegant din viata mea, nu pentru ca i-as fi molestat pe ei intr-un fel , ci pentru ca mi-am trantit mie pe cap si pe suflet greutatea plecarii lor.Vorbesc despre acele legaturi pe care le-as tine vesnic atarnate de mine si le-as purta pretutindeni pe unde as merge si eu, le-as pazii ocrotitor si le-as mangaia in fiecare clipa , lipindu-le aproape de tot ce sunt eu...dar care nu vor si pleaca.
Nici pe mine nu ma place toata lumea si nici nu ma iubeste cine vreau eu.
Simt ca-mi tremura tot universul si as scufunda parca o mie de barci, ca ploua cu tone de apa pe mine, desi stiu ca dupa ce ar trece potopul, poate lucrurile s-ar aranja mult mai frumos , ar creste mai cu spor si ar aparea alte orizonturi mult mai luminoase.
Nu exista final de drum , exista doar punctul de unde mergem mai departe.
Nu stiu sa pierd oameni, desi am incercat sa ma perfectionez de fiecare data cand am mai numarat un loc lipsa. Nu vreau sa stiu ce fac dupa, vreau sa stiu ce fac atunci cand simt ca-mi aluneca prin ganduri si prin viata, cand nu mai am puterea sa-l trag inapoi, cand caut solutii fara sa stiu de unde incep problemele lor.
Daca stiti vreun curs de specializare in ceea ce vb eu aici, anuntati-ma si pe mine, poate ma initiez si eu in tainele despartirilor umane si poate invat ce sa fac cu acel loc ramas gol....il las sa se umple de praf, ii gasesc un fals inlocuitor,sau il pastrez intact pentru o posibila reintoarcere.
Sper sa nu fie niciuna din variante raspunsul pe care o sa-l primesc , nu vreau sa cred ca ma scolesc degeaba.