PRINTRE GANDURI...ALEG CUVINTE

Uneori prea plina de prea multe ,bifez superficial lista celor care trec prin viata mea ,pana cand ma trage din senin cineva  discret de maneca, amintidu-mi ca oamenii nu sunt lasati impreuna intamplator.
Mereu m-am intrebat dupa ce criterii asaza Dumnezeu oamenii  laolalta, ce planuri are cu noi  de ne-a adunat pe toti in acelasi loc...De ce pe noi si nu pe altii? De ce acum, cand ani si zile ne-am sarit din ganduri unul pe celalalt, fara sa ne obosim macar un singur neuron de grija celuilalt....
Pentru ca nimic nu e intamplator , nici intalnirea nostra nu a fost...nu am fost toti , nici cei mai importanti ,nici cei care conteaza...am fost doar cei care ne-am trezit putin mai repede din aiureala si am inteles ca ne-am ramas datori. Pana acum 9 ani ne-am impartit mult din tot ce aveam...ne-am carat ghiozdanele impreuna, ne-am imprumutat si furat visele ,ne-am completat oracolele , am tinut prima data in acelasi timp stiloul in mana si am pocit primele silabe din abecedar...ne-am promis ca ne vom intalnii peste ani.
Nu ne-am uitat niciodata ,doar am alergat disperati cu ochii si gandurile in alte parti, grabiti sa implinim macar o farama din cat am visat ...sa fim oameni mari , sa avem responsabilitati , sa invatam sa fim noi.
M-am bucurat cand am vazut ca ati reusit , dar cel mai tare m-a bucurat ca s-a trecut puntea clipelor ce au trecut , ca v-am simtit ca acum 9 ani , de parca ne-am fi intors doar dintr-o scurta vacanta de vara....acum una ce a tinut niste ani...
Am inteles ca oamenii se schimba in timp, dar nu prea...am inteles ca suntem aceeasi ,doar ca vremurile nu ne mai permit sa fim cei de atunci...am avut discutii de oameni care au crescut si ne-am dat sfaturi ca intre prieteni, desi eu ma simteam printre voi tot copilul din primele clase...

Mi-ati fost dragi , imi sunteti dragi....am si dovezi...

Astept viitoare intalnire, poate vom creste numarul, poate isi vor aminti si ceilalti ...

P.S. multumim Ionut, tie iti datoram tot..desi nu te-am crezut...

DE PRIMAVARA...

Pentru ca uneori simt ca umblu prin nisipuri miscatoare ,caut din ochi punctul de sprijin , care sa ma traga mereu in afara...cateodata il aleg gresit si mi-e frica sa ma desprind pentru a nu aluneca din nou in jocurile inselatoare ale pasilor mei...cateodata imi pleaca cate o lume , nu mai e nici el, nici ea, nu mai mergem in aceleasi locuri, nu ne  mai leaga nici macar un vers din cate-o melodie...iar altadata imparteam  o viata, fiecare cate o jumatate egala...fiecare cu partea lui ...imi simt sufletul ca un pom dezglolit in acele momente , strangand la picioare bucati din amintiri...atunci e trist ,dar lucrurile-s facute sa fie schimbatoare...iar dupa o toamna trista , si-o iarna si mai si, intotdeauna vine cate-o primavara...