duminică, 28 noiembrie 2010
sâmbătă, 27 noiembrie 2010
STIU CA...
Primul pas pe care trebuie sa-l facem pentru a obtine un lucru , este sa ni-l dorim cu adevarat , sa-l proiectam undeva in viitor , preferabil nu foarte indepartat, sa-l conturam perfect cu mintea , sa-l pipaim orbeste pana ne convingem ca poate fi real si sa suflam peste el , pana prinde viata.
Nu suntem Dumnezeu , dar suntem fauritorii lumii noastre , iar pentru a construi avem nevoie de un plan .
Ne plangem de mila , ne plangem esecurile , privim cu ciuda si invidie in jur si ne inghitim frustrarile , pentru ca ne este teama sa ne dorim cu adevarat, sa ne imaginam un tablou , la care sa mai adaugam zilnic cate un strop de culoare .Ne ingrozeste dezamagirea neimplinirii, finalul neimaginat "Ce-ar fi daca...ce frumos ar fi daca....dar nu , nu are cum sa mi se intample chiar mie ".
Ba are cum , pentru ca orice este posibil si sincer chiar e loc de orice....
Comoditatea si slabiciunea vor gravita mai degraba in jurul faptelor trecute , gasind solutii victorioase , in urma unor acte deja finalizate , bine sau mai putin bine .
Inmagazinam energia trecutului si ne batem capul uneori intrebandu-ne " ce-ar fi fost daca..." , asta pentru ca avem linistea asigurata , ca nimic din ce ne imaginam nu se va realiza si in niciun caz , nu vom dezamagi , nu vom suferi.
E comoditatea venita din trauma esecului , sa nu mai indraznesti sa-ti doresti, ci doar sa lasi lucrurile sa curga de la sine , alambicat , fara nicio implicare si amplificare .
Nu cred ca suntem raspunzatori de tot ce ni se intampla, dar in cea mai mare parte ne influentam existenta , fiind macar pregatiti pentru ceea ce ni se da...caci cele mai frumoase lucruri sunt cele daruite , iar noi trebuie sa invatam sa primim .
Seara, inainte sa adorm desenez un vis , ca un fluture frumos colorat si il asez intr-o cutiuta pe noptiera langa pat .Dimineata ridic capacul , il asez in palma si ii dau drumul sa zboare .Uneori sunt fericita , alteori trista , uneori are aripile cel mai frumos pictate ,alteori mi-e drag pentru ca stiu ca e la meu ...Dar cel mai trist e atunci cand uit de el in cutie pe noptiera ...si ma intreb ce-ar fi fost daca n-as fi uitat...
Nu suntem Dumnezeu , dar suntem fauritorii lumii noastre , iar pentru a construi avem nevoie de un plan .
Ne plangem de mila , ne plangem esecurile , privim cu ciuda si invidie in jur si ne inghitim frustrarile , pentru ca ne este teama sa ne dorim cu adevarat, sa ne imaginam un tablou , la care sa mai adaugam zilnic cate un strop de culoare .Ne ingrozeste dezamagirea neimplinirii, finalul neimaginat "Ce-ar fi daca...ce frumos ar fi daca....dar nu , nu are cum sa mi se intample chiar mie ".
Ba are cum , pentru ca orice este posibil si sincer chiar e loc de orice....
Comoditatea si slabiciunea vor gravita mai degraba in jurul faptelor trecute , gasind solutii victorioase , in urma unor acte deja finalizate , bine sau mai putin bine .
Inmagazinam energia trecutului si ne batem capul uneori intrebandu-ne " ce-ar fi fost daca..." , asta pentru ca avem linistea asigurata , ca nimic din ce ne imaginam nu se va realiza si in niciun caz , nu vom dezamagi , nu vom suferi.
E comoditatea venita din trauma esecului , sa nu mai indraznesti sa-ti doresti, ci doar sa lasi lucrurile sa curga de la sine , alambicat , fara nicio implicare si amplificare .
Seara, inainte sa adorm desenez un vis , ca un fluture frumos colorat si il asez intr-o cutiuta pe noptiera langa pat .Dimineata ridic capacul , il asez in palma si ii dau drumul sa zboare .Uneori sunt fericita , alteori trista , uneori are aripile cel mai frumos pictate ,alteori mi-e drag pentru ca stiu ca e la meu ...Dar cel mai trist e atunci cand uit de el in cutie pe noptiera ...si ma intreb ce-ar fi fost daca n-as fi uitat...
miercuri, 17 noiembrie 2010
JOCI SI TE JOCI
Multe isi au locul aici pe pamant , la un pas de noi, asezate cu voia sau fara de voia noastra , insa cu scopuri precise si cu delimitari exacte .
Totul se leaga ca intr-un puzzle neterminat , cand cauti cu disperare piesa potrivita , ratacita cine stie pe unde . Uneori mai gresim , alegem prost, ni se pare ca e bine si ne dam seama abia cand vedem ca piesa nu se potriveste . Avem voie la multe incercari, de asta ne-o si luam in cap si dam apoi cu el de toti peretii ..., gresim o data , de doua ori .. important este sa continuam .Azi punem o piesa , maine alta , la un moment dat ne vom opri, dar atunci trebuie sa avem tot jocul completat.
Adevaratii jucatori nu abandoneaza niciodata , nu lasa goluri in urma lor si in sufletele celorlalti , desi poate finalul jocului e cel mai greu.
Joc si joaca. Viata e doar un joc , care nu implica o mare competitie , nu are un punct , o destinatie finala , la care trebuie si trebuie sa jungem neaparat , intr-un anumit timp si incalcand orice regula.
Viata e bucuria jocului cinstit , e premiul binemeritat, pentru ca ai fost ales sa joci sau sa te joci ...Cand te impiedici si cazi , construiesti repede o cusca mica , doar pentru tine ,o asezi frumos intr-un loc intunecos , ascuns si te retragi din joc cu ochi aprinsi si cu miorlaituri in glas ....lancezeala si plansul de mila se-ncheie cand iti dai seama ca jocul merge inainte si fara tine , deoarece altul ti-a luat locul si-l joaca mult mai prost ... sau mult mai bine. Omul potrivit la locul potrivit.
Iti place cand viata o ia inaintea ta si tu alergi grabit sa o prinzi din urma ...iti place sa-i dai drumul asemenea unui zmeu, intr-o zi senina de vara , sa-l urmaresti pas cu pas , mut de uimire , sa ti se faca stomacul ghem cand vezi cate un nor pe cer, de frica sa nu-ti strice jocul . Iti place sa fii surprins , sa devii mic de uimire , imaginandu-ti cum te vezi de sus , din dreptul zmeului , un punct , un fir de nisip ...esti fermecat de o vraja si tresari ca un copil in fata primei carti ilustrate de povesti.
N-as vrea sa-ti stric bucuria , asa cum n-as vrea nici furtuna sa-ti doboare zmeul ...depinde doar de tine cat de bine stii sa-l dirijezi , totul sta in mainile si in puterea ta .
Totul se leaga ca intr-un puzzle neterminat , cand cauti cu disperare piesa potrivita , ratacita cine stie pe unde . Uneori mai gresim , alegem prost, ni se pare ca e bine si ne dam seama abia cand vedem ca piesa nu se potriveste . Avem voie la multe incercari, de asta ne-o si luam in cap si dam apoi cu el de toti peretii ..., gresim o data , de doua ori .. important este sa continuam .Azi punem o piesa , maine alta , la un moment dat ne vom opri, dar atunci trebuie sa avem tot jocul completat.
Adevaratii jucatori nu abandoneaza niciodata , nu lasa goluri in urma lor si in sufletele celorlalti , desi poate finalul jocului e cel mai greu.
Joc si joaca. Viata e doar un joc , care nu implica o mare competitie , nu are un punct , o destinatie finala , la care trebuie si trebuie sa jungem neaparat , intr-un anumit timp si incalcand orice regula.
Viata e bucuria jocului cinstit , e premiul binemeritat, pentru ca ai fost ales sa joci sau sa te joci ...Cand te impiedici si cazi , construiesti repede o cusca mica , doar pentru tine ,o asezi frumos intr-un loc intunecos , ascuns si te retragi din joc cu ochi aprinsi si cu miorlaituri in glas ....lancezeala si plansul de mila se-ncheie cand iti dai seama ca jocul merge inainte si fara tine , deoarece altul ti-a luat locul si-l joaca mult mai prost ... sau mult mai bine. Omul potrivit la locul potrivit.
Iti place cand viata o ia inaintea ta si tu alergi grabit sa o prinzi din urma ...iti place sa-i dai drumul asemenea unui zmeu, intr-o zi senina de vara , sa-l urmaresti pas cu pas , mut de uimire , sa ti se faca stomacul ghem cand vezi cate un nor pe cer, de frica sa nu-ti strice jocul . Iti place sa fii surprins , sa devii mic de uimire , imaginandu-ti cum te vezi de sus , din dreptul zmeului , un punct , un fir de nisip ...esti fermecat de o vraja si tresari ca un copil in fata primei carti ilustrate de povesti.
luni, 8 noiembrie 2010
RESTUL E TACERE...
Toata lumea are ceva de spus ... foarte bine , ca de asta avem voie sa ne exprimam liber , sa fim dezinhibati , sa nu mai dam si sa primim cu ratia , dar nu cantitatea e problema, ci calitatea .Daca tot ne-a luat vreo 2 ani din viata sa invatam sa vorbim , macar sa folosim pana la epuizare toate cuvintele din vocabularul limitat la nivelul primar , tulburat si el , printre altele , de toti factorii din exterior care influenteaza numai in " bine "...
Sunt atatea fiinte graitoare pe lumea asta , care au 3 idei mari si dizolvate si pe care le tot etaleaza intr-o parte si alta , printr-o bombaneala surda si incoerenta , care deranjeaza...Daca nu au nimic de spus care sa intereseze pe ceilalti ,ii rog sa se rezume la tacere , care oricum este mult prea eleganta pentru ei si in care nu isi vor gasi locul niciodata.
Tacerea se invata , dintre cei care nu spun nimic , putini sunt tacuti , dar si mai putini stiu asta.
Am avut momente in care mi-am dorit sa fiu atat de mediocra incat sa nu ma intereseze ce vorbesc , sa am acest curaj...am vazut ca se poarta , dar de fiecare data m-a oprit tacerea cuiva , care spunea ca intelege mai mult decat ar putea grai ...Mi-a pasat mai mult de ce nu este spus , decat de "noncomformismul" de a vorbi pentru toata lumea ... si am tacut ...mi-am dat seama ca tacerea este unul dintre cele mai dificile argumente de combatut si am vrut sa o pastrez ca atuu.
Se vorbeste mult si prost , se ofera tot , se socializeaza excesiv , invartind aceleasi idei zilnic pe o parte si pe alta . Nimic nu e nou , totul e spus sub alta forma ...
Mi-e dor de oamenii care au cu adevarat ceva de spus , mi-e dor sa tac si sa ascult , sa ma fac mica si sa ma ascund de cat de putine stiu , sa fiu invidioasa ca nu mi-au trecut mie prin cap acele ganduri ...
Suntem liberi sa ne exprimam , dar fara molfaieli de fraza prostesti , mai mult interjectii decat cuvinte corect articulate , fara sa ne mutilam auzul cu vaitaturi deplorabile .
Cea mai mare parte se pierde in socializare excesiva , pe principiul " eu sunt mai vorbareata ", in traducere vorbesc mult si prost.
Vorbitul inutil ,deteriorat ,excesiv , nu e altceva decat prostie ... restul e tacere...
Daca am vorbi mai putin , poate ne-am asculta mai mult gandurile , cineva s-ar putea sa ne vorbeasca prin ele ...
luni, 1 noiembrie 2010
MAI MULTL DECAT O PRIVIRE ...
Un studiu recent arata ca un mesaj se transmite intre doua sau mai multe persoane, in proportie de 7 % pe cale verbala, 38 % prin tonul vocii si 55 % prin contact vizual. Cred ca se poate trage foarte usor concluzia de aici de importanta limbajului nonverbal... privirea spune mai mult decat 1000 de cuvinte , emotioneaza mai mult decat orice metafora , convinge mai repede decat orice metoda de persuasiune...
Nu prea constientizam acest mic- mare detaliu, ca nu prea ne invata nimeni la scoala decat arta cuvantului , astia care suntem mai norocosi ca o stim si pe asta ...ne pierdem in fraze labartate , ne alegem cele mai deosebite cuvinte, le contorsionam si schimonosim pana iese ceva mai aparte , poate -poate reusim sa impresionam si data asta , dar nu stim ca avem din start o mare infirmitate. Prin vorbe nu transmitem decat 7 % din tot ce ne-am chinuit noi sa exprimam... cam atat ajunge in partea cealalta...
Restul se afla in privire , totul se afla in privire , fara prea mari urme de premeditare si sanse de inchistare.
Am ochi sa privesc -sa spun ce nu-i de spus , sa spun ce nu e pentru toata lumea, sa spun unde nu e loc de spus ...sa spun ce vreau , cum vreau si sa fiu inteleasa fara sa dau gres...
"Uita-te in ochii mei , cand vrei sa ma cunosti cu adevarat , poti sa ma auzi , dar asculta-ma doar pentru a-mi da satisfactia ca sunt ascultata. Inca nu am gasit in carti cuvintele prin care sa arat exact ce simt...cand o sa le intelegi din ochii mei , inventeaza-le tu si pune-le bine undeva...altii nu vor stii ce sa faca cu ele..."
Cam asta as avea eu de spus in acel procent de 55%... mai trebuie doar sa gasesc persoana care sa receptioneze mesajul meu, sa inteleaga ce spun eu aici, ca prea am vorbit cu peretii in ultimul timp si mi-e tare dor sa vorbesc pe intelesul meu...
Nu prea constientizam acest mic- mare detaliu, ca nu prea ne invata nimeni la scoala decat arta cuvantului , astia care suntem mai norocosi ca o stim si pe asta ...ne pierdem in fraze labartate , ne alegem cele mai deosebite cuvinte, le contorsionam si schimonosim pana iese ceva mai aparte , poate -poate reusim sa impresionam si data asta , dar nu stim ca avem din start o mare infirmitate. Prin vorbe nu transmitem decat 7 % din tot ce ne-am chinuit noi sa exprimam... cam atat ajunge in partea cealalta...
Restul se afla in privire , totul se afla in privire , fara prea mari urme de premeditare si sanse de inchistare.
Am ochi sa privesc -sa spun ce nu-i de spus , sa spun ce nu e pentru toata lumea, sa spun unde nu e loc de spus ...sa spun ce vreau , cum vreau si sa fiu inteleasa fara sa dau gres...
"Uita-te in ochii mei , cand vrei sa ma cunosti cu adevarat , poti sa ma auzi , dar asculta-ma doar pentru a-mi da satisfactia ca sunt ascultata. Inca nu am gasit in carti cuvintele prin care sa arat exact ce simt...cand o sa le intelegi din ochii mei , inventeaza-le tu si pune-le bine undeva...altii nu vor stii ce sa faca cu ele..."
Cam asta as avea eu de spus in acel procent de 55%... mai trebuie doar sa gasesc persoana care sa receptioneze mesajul meu, sa inteleaga ce spun eu aici, ca prea am vorbit cu peretii in ultimul timp si mi-e tare dor sa vorbesc pe intelesul meu...
luni, 18 octombrie 2010
IUBIRE DIN LICEU...
Azi , prima oara-ti scriu / Un cuvant pentru mai tarziu , / Sa nu uiti ce suntem acum/ Cand vom fi , poate pe alt drum....cand anii de liceu se vor sfarsi, cand maturi inapoi vom privi.....cam asa spunea Oana Sarbu in Liceenii, pe vremea cand visam si eu la asa un scenariu de film....
Nu i-am scris niciodata, am crezut ca vom ramane mereu asa, ca nu vom uita ca am fost copii, ca ne vom iubi mereu...dar ii scriu acum, cand ne-a ramas nostalgia clipelor si amintirea celei mai frumoase povesti de iubire...cea din anii de liceu.
Fericirea poate fi intr-un zambet fugitiv, am aflat eu acum vreo sapte ani, cand am iubit prima data.Eram clasa a X a si l-am remarcat pentru ca ma privea insistent , uneori imi zambea , doar el dintr-o multime de baieti, ce ii erau colegi.Normal era la o clasa de real , cu doi ani mai mare ca mine...Mai tarziu am aflat ca el ma remarcase primul...
S-a petrecut in mine o avalansa de sentimente atunci , pe care nu le mai intalnisem , a fost ciudat...a fost ca atunci cand trebuie sa se intample .. asa a fost , sa-l intalnesc...era un vis , , cum spunea Eliade "Toti visam , asa incepe ...ca intr-un vis"....cu emotie , teama , dorinta, curiozitate, naivitate , bucurie.
Am vorbit prima data pe scarile liceului cand ne-am si cunoscut "intamplator". L-am intrebat daca e o coincidenta intalnirea nostra si mi-a raspuns tot printr-o intrebare "Vrei sa te mint sau sa-ti spun adevarul? "A fost momentul in care am inteles ca ma vor lega multe de el...
Prima intalnire la Time . Aveam prea multe sa ne spunem , ne cunosteam dintotdeauna, aveam ce sa vorbim si asta a contat mult. Nici nu am bagat in seama multimea din jurul nostru , as fi vrut sa nu se mai termine sucul din pahare , sa stam asa cu ale noastre, doar ca era dupa ore si mai trebuia sa ajungem acasa...el statea intr-un capat al orasului si eu in celalalt, dar nu m-a lasat niciodata singura....
Asa a inceput si a tot continuat , aveam banca noastra in parc , in Dumbrava, ca era mai pustiu pe vremea aia si mai aproape de liceu.Am invatat sa chiulesc de la ore si sa fac chimia, geografia , biologia in parc....era toamna, era octombrie, frig, ploaie , dar cine simtea toate astea?
Ma transformasem acasa intr-o eleva model , in fiecare zi mergeam la biblioteca sa studiez , doar ca nu mai ajungeam pana acolo , ma opream pe undeva pe aproape , la o cafea dulce, un pall mall... un sarut , mai multe...Imi cumpara prajituri si ascultam Impact "Ingerul meu ", si era cald , era bine si ne iubeam mult si eram copii .. acum 1000 de ani parca...
A inceput pe 10 octombrie 200..., iar de atunci timpul tot a trecut odata cu noi, nu ne-a lasat in urma...viata ne-a tot dus pe drumuri diferite , al lui mai drept, al meu mai stramb...L-am iubit tot liceul , desi el plecase , era acum student, eu mai crescusem doar putin...asa era normal sa fie , asa s-a si intamplat , a avut el grija de asta ...si de mine ...
Mi-a spus candva in gluma "Cristinelule , eu sunt mentorul tau...", si eu l-am luat in serios...A fost cel care m-a crescut , care m-a cunoscut asa cum sunt ... nu stiu ce nu stie despre mine..A ascultat mereu ce am avut de spus , m-a inteles mereu , m-a certat cand am gresit, m-a admirat cand am meritat.
Stiu ca i-am fost foarte draga, stiu ca o sa citeasca ce am scris aici,ca este omul la care am tinut foarte mult si care are un loc deosebit in sufletul meu...
Il respect si admir pentru tot ce a construit , pentru ce este ca om , pentru ca nu m-a facut nefericita niciodata , dar niciodata, pentru ca nu m-a facut sa plang...ca am contat pentru el , ca mi-a fost si-mi este prieten si niciodata nu mi-a intors spatele... si i-a pasat cand altii m-au facut sa sufar.
Cred ca l-am dezamagit de cateva ori , nu mi-a spus-o niciodata, dar stiu ca a avut alte asteptari de la mine...el m-a invatat tot ce stiu, mi-a povestit cum e viata , poate ca daca ar fi fost mai mult langa mine as fi avut parte de mult mai multe lucruri bune.
Mi-a dat un sfat acum putin timp , dar nu l-am mai ascultat si am gresit... am crezut ca acum pot sa iau decizii singura ... proaste bineinteles.
Ma bucur ca poate sa inteleaga ce am scris aici , desi stie deja tot fara sa-i spun...nu am sa uit niciodata acele clipe frumoase de atunci ...nu am sa uit ca am despre ce scrie azi aici...
Mi-a placut acest subiect si de aceea mi-am amintit aici despre el....la mine a fost frumos , la voi cum a fost?....
Nu i-am scris niciodata, am crezut ca vom ramane mereu asa, ca nu vom uita ca am fost copii, ca ne vom iubi mereu...dar ii scriu acum, cand ne-a ramas nostalgia clipelor si amintirea celei mai frumoase povesti de iubire...cea din anii de liceu.
Fericirea poate fi intr-un zambet fugitiv, am aflat eu acum vreo sapte ani, cand am iubit prima data.Eram clasa a X a si l-am remarcat pentru ca ma privea insistent , uneori imi zambea , doar el dintr-o multime de baieti, ce ii erau colegi.Normal era la o clasa de real , cu doi ani mai mare ca mine...Mai tarziu am aflat ca el ma remarcase primul...
S-a petrecut in mine o avalansa de sentimente atunci , pe care nu le mai intalnisem , a fost ciudat...a fost ca atunci cand trebuie sa se intample .. asa a fost , sa-l intalnesc...era un vis , , cum spunea Eliade "Toti visam , asa incepe ...ca intr-un vis"....cu emotie , teama , dorinta, curiozitate, naivitate , bucurie.
Am vorbit prima data pe scarile liceului cand ne-am si cunoscut "intamplator". L-am intrebat daca e o coincidenta intalnirea nostra si mi-a raspuns tot printr-o intrebare "Vrei sa te mint sau sa-ti spun adevarul? "A fost momentul in care am inteles ca ma vor lega multe de el...
Prima intalnire la Time . Aveam prea multe sa ne spunem , ne cunosteam dintotdeauna, aveam ce sa vorbim si asta a contat mult. Nici nu am bagat in seama multimea din jurul nostru , as fi vrut sa nu se mai termine sucul din pahare , sa stam asa cu ale noastre, doar ca era dupa ore si mai trebuia sa ajungem acasa...el statea intr-un capat al orasului si eu in celalalt, dar nu m-a lasat niciodata singura....
Asa a inceput si a tot continuat , aveam banca noastra in parc , in Dumbrava, ca era mai pustiu pe vremea aia si mai aproape de liceu.Am invatat sa chiulesc de la ore si sa fac chimia, geografia , biologia in parc....era toamna, era octombrie, frig, ploaie , dar cine simtea toate astea?
Ma transformasem acasa intr-o eleva model , in fiecare zi mergeam la biblioteca sa studiez , doar ca nu mai ajungeam pana acolo , ma opream pe undeva pe aproape , la o cafea dulce, un pall mall... un sarut , mai multe...Imi cumpara prajituri si ascultam Impact "Ingerul meu ", si era cald , era bine si ne iubeam mult si eram copii .. acum 1000 de ani parca...
A inceput pe 10 octombrie 200..., iar de atunci timpul tot a trecut odata cu noi, nu ne-a lasat in urma...viata ne-a tot dus pe drumuri diferite , al lui mai drept, al meu mai stramb...L-am iubit tot liceul , desi el plecase , era acum student, eu mai crescusem doar putin...asa era normal sa fie , asa s-a si intamplat , a avut el grija de asta ...si de mine ...
Mi-a spus candva in gluma "Cristinelule , eu sunt mentorul tau...", si eu l-am luat in serios...A fost cel care m-a crescut , care m-a cunoscut asa cum sunt ... nu stiu ce nu stie despre mine..A ascultat mereu ce am avut de spus , m-a inteles mereu , m-a certat cand am gresit, m-a admirat cand am meritat.
Stiu ca i-am fost foarte draga, stiu ca o sa citeasca ce am scris aici,ca este omul la care am tinut foarte mult si care are un loc deosebit in sufletul meu...
Il respect si admir pentru tot ce a construit , pentru ce este ca om , pentru ca nu m-a facut nefericita niciodata , dar niciodata, pentru ca nu m-a facut sa plang...ca am contat pentru el , ca mi-a fost si-mi este prieten si niciodata nu mi-a intors spatele... si i-a pasat cand altii m-au facut sa sufar.
Cred ca l-am dezamagit de cateva ori , nu mi-a spus-o niciodata, dar stiu ca a avut alte asteptari de la mine...el m-a invatat tot ce stiu, mi-a povestit cum e viata , poate ca daca ar fi fost mai mult langa mine as fi avut parte de mult mai multe lucruri bune.
Ma bucur ca poate sa inteleaga ce am scris aici , desi stie deja tot fara sa-i spun...nu am sa uit niciodata acele clipe frumoase de atunci ...nu am sa uit ca am despre ce scrie azi aici...
Mi-a placut acest subiect si de aceea mi-am amintit aici despre el....la mine a fost frumos , la voi cum a fost?....
vineri, 15 octombrie 2010
DACA VOI NU MA VRETI , NICI EU NU VA VREAU ...
Azi am urat oamenii , care nu au inteles in viata lor ce inseamna eleganta , respect, sinceritate, desi in gandirea lor desirata , in cloaca lor de prostie , toate astea merg asa de-a valma, cum s-o putea mai bine pentru ei.
Nu inteleg de ce e greu si indecent sa spui cuiva simplu "MULTUMESC" pentru tot ce a facut pentru tine si apoi sa mergi mai departe cu socotelile incheiate. "Nu mai am nevoie de tine , ai fost bun cat ai fost , dar acum gata esti expirat ... la revedere" ,spune orice , dar nu te zbarli fara motiv , nu cauta pretexte penibile , ca sa cazi tot tu in picioare .
Am remarcat lasitatea astea de multe ori , in diferite situatii. Cand nu mai ai nevoie de cineva , nu ii spui "pleaca" , ci il determini sa plece. Ti-e frica sa fie alegerea ta pe fata , lasa sa fie a lui, ca si asa nu are incotro, nu i-ai lasat nicio portita de scapare .Te chinui sa-i smulgi un raspuns , ii restalmacesti cuvintele, il subestimezi, il faci pe el sa se subestimeze, sa fie slab, mai slab ca tine, doar pentru ca este mult mai greu sa spui simplu " la revedere".
E nevoie de un adevarat scenariu , se tese un intreg paienjenis , poate - poate pica vinovat si se retrage spasit.
Am auzit un om deosebit , spunandu-i unei haite de babe , "Am eleganta sa plec ..." si a plecat , nu ca a vrut , nu a fost decizia ei , nu a avut alta alternativa...
Ma intoxic zilnic cu mizerii din astea , ma chinui sa dau peste nas unor nimicuri care nu merita sa le citesc macar comenturile , asta inseamna ca ii bag in seama , dar mai uit uneori , ma amestec cu ei si ma trezesc abia cand ma sufoc, cand ma apasa toata minciuna si lasitatea lor .
Ingustimea lor mentala, mediocritatea lor innoada zilele intr-un singur sir fara capat, neted , fara niciun obstacol. Ei sunt stapanii lor si ai celorlalti .Nimic nu li se poate intampla, cand ingroapa fara rand lacrimile, ranile , sperantele altora mai slabi...Pana intr-o zi .. sper eu.
Urasc oamneii needucatii, categoria care nu a cunoscut bunul- simt si respectul fata de cei din jurul lor si asta pentru ca imi transmit mie energiile lor negative , ca ma implica in traiul lor frustrat, fara sa ma intrebe daca vreau sa le impartasesc conditia limitata...
Cresc si se hranesc cu bunastarea mea morala , atingand prostia grava in apogeul ei , fara sa priceapa ceva ...
"Prostia aspira spre zenitul ei .."asa zicea Vasile Ghica , si avea dreptate...
Si da sunt suparata... postul asta nu e pentru voi ... e pentru mine , ca prea se adunasera multe...
Nu inteleg de ce e greu si indecent sa spui cuiva simplu "MULTUMESC" pentru tot ce a facut pentru tine si apoi sa mergi mai departe cu socotelile incheiate. "Nu mai am nevoie de tine , ai fost bun cat ai fost , dar acum gata esti expirat ... la revedere" ,spune orice , dar nu te zbarli fara motiv , nu cauta pretexte penibile , ca sa cazi tot tu in picioare .
Am remarcat lasitatea astea de multe ori , in diferite situatii. Cand nu mai ai nevoie de cineva , nu ii spui "pleaca" , ci il determini sa plece. Ti-e frica sa fie alegerea ta pe fata , lasa sa fie a lui, ca si asa nu are incotro, nu i-ai lasat nicio portita de scapare .Te chinui sa-i smulgi un raspuns , ii restalmacesti cuvintele, il subestimezi, il faci pe el sa se subestimeze, sa fie slab, mai slab ca tine, doar pentru ca este mult mai greu sa spui simplu " la revedere".
E nevoie de un adevarat scenariu , se tese un intreg paienjenis , poate - poate pica vinovat si se retrage spasit.
Am auzit un om deosebit , spunandu-i unei haite de babe , "Am eleganta sa plec ..." si a plecat , nu ca a vrut , nu a fost decizia ei , nu a avut alta alternativa...
Ma intoxic zilnic cu mizerii din astea , ma chinui sa dau peste nas unor nimicuri care nu merita sa le citesc macar comenturile , asta inseamna ca ii bag in seama , dar mai uit uneori , ma amestec cu ei si ma trezesc abia cand ma sufoc, cand ma apasa toata minciuna si lasitatea lor .
Ingustimea lor mentala, mediocritatea lor innoada zilele intr-un singur sir fara capat, neted , fara niciun obstacol. Ei sunt stapanii lor si ai celorlalti .Nimic nu li se poate intampla, cand ingroapa fara rand lacrimile, ranile , sperantele altora mai slabi...Pana intr-o zi .. sper eu.
Urasc oamneii needucatii, categoria care nu a cunoscut bunul- simt si respectul fata de cei din jurul lor si asta pentru ca imi transmit mie energiile lor negative , ca ma implica in traiul lor frustrat, fara sa ma intrebe daca vreau sa le impartasesc conditia limitata...
Cresc si se hranesc cu bunastarea mea morala , atingand prostia grava in apogeul ei , fara sa priceapa ceva ...
"Prostia aspira spre zenitul ei .."asa zicea Vasile Ghica , si avea dreptate...
Si da sunt suparata... postul asta nu e pentru voi ... e pentru mine , ca prea se adunasera multe...
joi, 7 octombrie 2010
CU BUNE , CU RELE....
Aceasta raritate nu este data doar de o trasatura aparte , de o calitate , ci poate fi evidentiata si printr-un defect.In acest sens, edificator este fenomenul numit "pretioasa greseala" intalnit pe piata colectionarilor.Articolele cu defect , sunt uneori cele mai valoroase dintre toate si asta pentru ca sunt unice.
Exista o ironie instructiva aici: imperfectiunile care ar fi transformat articolul intr-un nimic, il fac sa devina o posesiune mai valoroasa datorita raritatii.
Asa suntem si noi , unici, plini de imperfectiuni , plini de "pretioase greseli" . Uitam sa dam o sansa celorlalti de a se infatisa exact asa cum sunt , cerand de la ei sa se modeleze conform tiparelor create in mintea noastra.Cand acestea nu se pot adapta in totalitate , cand tiparul nu e perfect, aruncam cu noroi , criticam , desfiintam . Se poate observa dezamagirea.....
Abia cand totul aluneca si simti ca se pierde , constientizezi , apreciezi omul de langa tine , exact asa cum este , nu cum ti-l imaginezi tu. Ciudat, iti dai seama ca are si el calitati, ca-ti place , ca e altfel si e unic...oare de ce nu ai putut sa-l apreciezi pana atunci?....Cu bune , cu rele.....
O fiinta independenta este aceea care poate alege , care poate sa-si exploreze multimea si profunzimea optiunilor.Ne simtim liberi si independenti si ne creem optiuni simandicoase, care sa ne puna in valoare , fara sa privim in jur si sa zambim pentru cine e langa noi...
Poate nu ne tenteaza pentru ca e prea simplu , dar nu e deloc... dar din fericire inca mai putem sa invatam " sa colectionam " oameni langa noi, cu tot ceea ce ii face unici , cu bune , cu rele....
sâmbătă, 11 septembrie 2010
NU NE "TREBUIE"
"TREBUIE" inseamna neaparat, obligatoriu, fara cale de intoarcere si loc de intelegere...Toata viata noastra e prinsa intre aceste ace , zilnic mai infigem cate unul "trebuie sa fac asta , ca altfel...." si de aici incep problemele, de la modul imperativ.
Asa batem campii zilnic , fara sa ne gandim ca nu avem cum sa ducem pana la capat tot ce ne-am propus , dar "TREBUIE "si "TREBUIE". Un imperativ absolut nu include insa o preferinta sau o eventualitate. Trebuie luat ca atare , indiferent de circumstante si in permanenta "trebuie "e absolut nerealist.
E nerealist pentru ca e imposibil, pentru ca nu putem duce tot ce ne-am luat pe umeri , pentru ca mai si gresim si pentru ca nu ne-am lasat un drum de intoarcere.Asa apare dezamagirea.....
Nimic nu e obligatoriu, niciun imperativ nu ar trebui sa se orienteze impotriva propriului sine si impotriva altor oameni...Nimic nu trebuie, e doar de dorit sa...., e indicat sa..., e preferabil sa...pana la urma un esec nu-i un capat de lume, daca n-ai pus tot , absolut tot in el.
Manifestam intentii si avem anumite posibilitati de optiune, toti suntem asa si poate ca am fi mai putin tristi daca ne-am analiza trebuintele neconditionate si absolutiste si le-am transforma in preferinte puternice.Cu cat insistam mai mult la modul imperativ , cu atat nu vom avea decat inlantuiri de "TREBUIE" fara niciun rezultat.
Asa am gresit si eu si n-am mai avut cale de intoarcere, s-au nu am mai vrut sa-mi las cale de intoarcere.... deocamdata...
Totul sau nimic , ganduri pozitive si ganduri negative si alte forme de suprageneralizare , nu vor mai exista...De la tot la nimic e doar un pas si toti uitam atatea aspecte infime , care ne-ar oferii echilibrul de care avem nevoie.
Gandirea simplista rezuma totul la bine sau rau , dar noi nu traim in basme , ca sa ne reducem existenta la atat si nici binele nu va invinge raul , asa doar la modul ca "TREBUIE"
Nimic nu trebuie , e de dorit doar sa gasim puntea dintre cele doua .
E de preferat sa avem TOT , dar e indicat sa nu avem nevoie , sa nu ne dam peste cap pentru niste lucruri pe care nu avem cum sa le avem vreodata.
Asa batem campii zilnic , fara sa ne gandim ca nu avem cum sa ducem pana la capat tot ce ne-am propus , dar "TREBUIE "si "TREBUIE". Un imperativ absolut nu include insa o preferinta sau o eventualitate. Trebuie luat ca atare , indiferent de circumstante si in permanenta "trebuie "e absolut nerealist.
E nerealist pentru ca e imposibil, pentru ca nu putem duce tot ce ne-am luat pe umeri , pentru ca mai si gresim si pentru ca nu ne-am lasat un drum de intoarcere.Asa apare dezamagirea.....
Nimic nu e obligatoriu, niciun imperativ nu ar trebui sa se orienteze impotriva propriului sine si impotriva altor oameni...Nimic nu trebuie, e doar de dorit sa...., e indicat sa..., e preferabil sa...pana la urma un esec nu-i un capat de lume, daca n-ai pus tot , absolut tot in el.
Manifestam intentii si avem anumite posibilitati de optiune, toti suntem asa si poate ca am fi mai putin tristi daca ne-am analiza trebuintele neconditionate si absolutiste si le-am transforma in preferinte puternice.Cu cat insistam mai mult la modul imperativ , cu atat nu vom avea decat inlantuiri de "TREBUIE" fara niciun rezultat.
Asa am gresit si eu si n-am mai avut cale de intoarcere, s-au nu am mai vrut sa-mi las cale de intoarcere.... deocamdata...
Totul sau nimic , ganduri pozitive si ganduri negative si alte forme de suprageneralizare , nu vor mai exista...De la tot la nimic e doar un pas si toti uitam atatea aspecte infime , care ne-ar oferii echilibrul de care avem nevoie.
Gandirea simplista rezuma totul la bine sau rau , dar noi nu traim in basme , ca sa ne reducem existenta la atat si nici binele nu va invinge raul , asa doar la modul ca "TREBUIE"
Nimic nu trebuie , e de dorit doar sa gasim puntea dintre cele doua .
E de preferat sa avem TOT , dar e indicat sa nu avem nevoie , sa nu ne dam peste cap pentru niste lucruri pe care nu avem cum sa le avem vreodata.
miercuri, 18 august 2010
TRANSFORMAREA DE SINE
Cum ne putem schimba viata atunci cand ne aflam intr-o criza majora? Cam despre asta va fi acest post , mai precis voi nota rezumatul cartii "TRANSFORMAREA DE SINE " de Richard si Mary-Alice Safolla. Sper ca va fi de folos , rezultatele chiar s-au vazut.....
Cei doi propun urmatorii pasi pe care trebuie sa-i urmam pentru a depasi un moment dificil din viata noastra:
1. CONSTIENTIZAREA
2.BINECUVANTAREA
3.ANGAJAMENTUL
4.DETASAREA SI AFIRMAREA
5. DINAMIZAREA
6.CREDINTA
7. ELIBERAREA CAII
Pasul unu- CONSTIENTIZAREA
"Indiferent ce credem noi ca dorim, adevarata noastra nevoie este sa devenim mai constienti de relatia noastra cu sursa din care provenim"
Trebuie sa avem in vedere:
-constientizarea problemei cu care ne confruntam si chiar a cauzelor ei profunde
-prima intrebare pe care ar trebui sa ne-o punem atunci cand ne aflam intr-o situatie dificila este "Unde ma aflu? "
-apoi intrebarea "Incotro ma indrept?"
-constientizarea problemei cu care ne confruntam si ceea ce dorim sa schimbam
-focalizarea atentiei catre sinele interior - MEDITATIA (o metoda eficienta de meditatie este observarea propriei respiratii)
Pasul doi-BINECUVANTAREA
"O problema nu are decat o singura dimensiune- ea insasi. O ocazie presupune insa posibilitati infinite"
-trebuie sa binecuvantam situatia in care ne aflam , deoarece contine un nucleu pozitiv, si toate venimentele sunt neutre
-orice situatie cu care ne confruntam , indiferent daca o consideram pozitiva sau negativa, daca se petrece in interiorul corpului nostru sau in afara -contine o samanta de binecuvantare
- trebuie sa schimbam o rotita - oricare din ele, daca atitudinea se schimba , toate aspectele situatieiin care ne aflam se vor schimba la randul lor
-trebuie sa facem o lista cu toate lucrurile din viata pentru care ne simtim recunoscatori
Pasul trei-ANGAJAMENTUL
"A stii ce ai de facut si a face cu adevarat acel lucru sunt doua maluri despartite de fluviul letargiei.Puntea care le poate unii este angajamentul"
Trebuie sa tinem cont aici de:
-luarea unui angajament solemn in fata inteligentei universale , care ne motiveaza sa ne atingem scopul
-dorinta de a dori schimbarea in viata noastra inainte dea face pasii spre ea
-necesitaea unui scop clar , rational si realizabil
-toate scopurile semnificative sunt realizabile
-daca vedeticu ochii mintii realizarea unui obiectiv , daca il puteti simti pana in cele mai intense fibre ale fiintei dumneavoastra , misterioasele resurse interioare ale sufletului vor opera unison pt realizarea acelui obiectiv
-nimeni nu poate impiedica realizarea obiectivului i care crdeti cu adevarat
Pasul patru -DETASAREA SI AFIRMAREA
"Nu poti planta o floare intr-un loc acoperit cu buruieni"
-detasarea de toate gandurile anterioare , mincinoase , legate de situatia de criza de care incercam sa scapam si afirmarea noilor adevaruri
-orice om deviene ceea ce sincer crede ca este
-afirmarea adevaruluinu se realizeaza fara a te detasa mai intai de ceea ce este fals - puterea pozitiva a lui NU
-dati valoare cuvintelor
-cautati firul adevarului- o situatie nu este falsa numai pt ca o negam, dimpotriva noi o negam pt ca este falsa
Pasul cinci -DINAMIZAREA
"Exista doua feluri in care poti ajunge in varful unui stejar:poti sa te cateri pel el , sau te poti aseza pe o ghinda si sa astepti sa creasca"
-transpunerea in practica a noilor idei si a noii atitudini
-efortul este dovada concreta a convingerii interioare
-la baza oricarei dorinte trebuie sa stea un efort
-iertati-va dusmanii
-resentimentele noastre nu ranesc niciodata pe ceilalti , dar noua ne fac rau
-noi nu avem acces la puterea divinitatii decat atunci cand iubim
Pasul sase - CREDINTA
"Toti oamenii au o credinta nelimitata. Diferenta apare din felul in care isi investesc ei credinta"
-la baza fiecarei transformari de sine sta credinta
-credinta trebuie sa fie interioara , nu doar intelectuala
Pasul sapte - ELIBERAREA CAII
"Nu trebuie sa obtineti nimic . Trebuia doar sa fiti."
-renuntarea la fraie trebuie sa fie esentiala , dar ea trebuie sa fie totala
-aveti incredere in intelepciunea voastra interioara
Cei doi propun urmatorii pasi pe care trebuie sa-i urmam pentru a depasi un moment dificil din viata noastra:
1. CONSTIENTIZAREA
2.BINECUVANTAREA
3.ANGAJAMENTUL
4.DETASAREA SI AFIRMAREA
5. DINAMIZAREA
6.CREDINTA
7. ELIBERAREA CAII
Pasul unu- CONSTIENTIZAREA
"Indiferent ce credem noi ca dorim, adevarata noastra nevoie este sa devenim mai constienti de relatia noastra cu sursa din care provenim"
Trebuie sa avem in vedere:
-constientizarea problemei cu care ne confruntam si chiar a cauzelor ei profunde
-prima intrebare pe care ar trebui sa ne-o punem atunci cand ne aflam intr-o situatie dificila este "Unde ma aflu? "
-apoi intrebarea "Incotro ma indrept?"
-constientizarea problemei cu care ne confruntam si ceea ce dorim sa schimbam
-focalizarea atentiei catre sinele interior - MEDITATIA (o metoda eficienta de meditatie este observarea propriei respiratii)
Pasul doi-BINECUVANTAREA
"O problema nu are decat o singura dimensiune- ea insasi. O ocazie presupune insa posibilitati infinite"
-trebuie sa binecuvantam situatia in care ne aflam , deoarece contine un nucleu pozitiv, si toate venimentele sunt neutre
-orice situatie cu care ne confruntam , indiferent daca o consideram pozitiva sau negativa, daca se petrece in interiorul corpului nostru sau in afara -contine o samanta de binecuvantare
- trebuie sa schimbam o rotita - oricare din ele, daca atitudinea se schimba , toate aspectele situatieiin care ne aflam se vor schimba la randul lor
-trebuie sa facem o lista cu toate lucrurile din viata pentru care ne simtim recunoscatori
Pasul trei-ANGAJAMENTUL
"A stii ce ai de facut si a face cu adevarat acel lucru sunt doua maluri despartite de fluviul letargiei.Puntea care le poate unii este angajamentul"
Trebuie sa tinem cont aici de:
-luarea unui angajament solemn in fata inteligentei universale , care ne motiveaza sa ne atingem scopul
-dorinta de a dori schimbarea in viata noastra inainte dea face pasii spre ea
-necesitaea unui scop clar , rational si realizabil
-toate scopurile semnificative sunt realizabile
-daca vedeticu ochii mintii realizarea unui obiectiv , daca il puteti simti pana in cele mai intense fibre ale fiintei dumneavoastra , misterioasele resurse interioare ale sufletului vor opera unison pt realizarea acelui obiectiv
-nimeni nu poate impiedica realizarea obiectivului i care crdeti cu adevarat
Pasul patru -DETASAREA SI AFIRMAREA
"Nu poti planta o floare intr-un loc acoperit cu buruieni"
-detasarea de toate gandurile anterioare , mincinoase , legate de situatia de criza de care incercam sa scapam si afirmarea noilor adevaruri
-orice om deviene ceea ce sincer crede ca este
-afirmarea adevaruluinu se realizeaza fara a te detasa mai intai de ceea ce este fals - puterea pozitiva a lui NU
-dati valoare cuvintelor
-cautati firul adevarului- o situatie nu este falsa numai pt ca o negam, dimpotriva noi o negam pt ca este falsa
Pasul cinci -DINAMIZAREA
"Exista doua feluri in care poti ajunge in varful unui stejar:poti sa te cateri pel el , sau te poti aseza pe o ghinda si sa astepti sa creasca"
-transpunerea in practica a noilor idei si a noii atitudini
-efortul este dovada concreta a convingerii interioare
-la baza oricarei dorinte trebuie sa stea un efort
-iertati-va dusmanii
-resentimentele noastre nu ranesc niciodata pe ceilalti , dar noua ne fac rau
-noi nu avem acces la puterea divinitatii decat atunci cand iubim
Pasul sase - CREDINTA
"Toti oamenii au o credinta nelimitata. Diferenta apare din felul in care isi investesc ei credinta"
-la baza fiecarei transformari de sine sta credinta
-credinta trebuie sa fie interioara , nu doar intelectuala
Pasul sapte - ELIBERAREA CAII
"Nu trebuie sa obtineti nimic . Trebuia doar sa fiti."
-renuntarea la fraie trebuie sa fie esentiala , dar ea trebuie sa fie totala
-aveti incredere in intelepciunea voastra interioara
luni, 16 august 2010
SI AMINTIRILE UNDE SE DUC ?CAND SE DUC?
Astazi , fortata de imprejurari am facut curat in" sertarul cu amintiri" simbolic spus, de fapt e vorba de o geanta foarte mare , care a transportat de la Constanta cursurile , cartile , amintirile mele din cei patru ani petrecuti acolo , zestrea mea spirituala.
S-au scuturat de prin carti , felicitari cu mosi craciuni burtosi , pusi bine la presat printre notiuni de semantica, felicitari primite in seri studentesti in xs, mazgalite cu mesaje de iubire eterna, care nu s-au concretizat niciodat, biensur.
Ultimele pagini din caietele de curs sunt tapate cu discutii interminabile pe teme mult mai interesante decat ce predicau profesorii nostrii (Livia stie , ea era celalalt ochi critic, cu care imparteam parerile in scris... )
S-au scuturat de prin carti , felicitari cu mosi craciuni burtosi , pusi bine la presat printre notiuni de semantica, felicitari primite in seri studentesti in xs, mazgalite cu mesaje de iubire eterna, care nu s-au concretizat niciodat, biensur.
Ultimele pagini din caietele de curs sunt tapate cu discutii interminabile pe teme mult mai interesante decat ce predicau profesorii nostrii (Livia stie , ea era celalalt ochi critic, cu care imparteam parerile in scris... )
Clipe haioase , ce sa zic si acum ma bufneste putin rasul , uitasem cu totul de ele....Le-am luat si le-am pus bine...
Dar eu vin si va intreb acum ce facem cu amintirile care inca dor?Ce faci cand gasesti primii trandafiri daruiti , uscati, parca pentru totdeauna, felicitarile cu mesaje ce credeai ca vor fi vesnice , lucruri personale uitate , ametite intr-o graba de om , insusite ca si cum ar fi ale tale , tocmai pentru ca le-ai impartit cu altcineva candva...
Aceste amintiri reale , palpabile ce pastreaza inca mirosul , visul, culoarea acelor timpuri se pitesc pe undeva sau se indeparteaza precum niste obiecte expirate , inutile?
Amintirile se pastreaza doar in suflet sau si in sertar?Amintirile unde se duc ? cand se duc?
Avem nevoie de o dovada a unei existente trecute?Avem nevoie sa ne reconstituim povestile ? pe noi?
marți, 27 iulie 2010
GANDURI MAI VECHI
Am revenit dupa un timp de tacere, in care lucrurile au curs in firescul lor , bun sau mai putin bun...nu am revenit oricum , ci am adus niste ganduri mai vechi , pe care le-am gasit intamplator asternute pe o foaie .Nu e ziua mea azi , va fi peste o luna , voi aduce si atunci ganduri de aniversare , azi voi nota aici ce gandeam la 21 de ani...acum doi ani....
"Si ce daca m-am nascut azi, acum 21 de ani? Ma pot naste oricand , chiar in mai multe zile , in mai multe locuri , de mai multe ori...Cred ca asa m-as pierde cu totul, fara identitate, as stii doar eu si poate el... asta daca va invata sa ma ghiceasca, sa-mi recunoasca parfumul, pasii, zambetul, sa ma astepte atunci cand ma cauta...
As fi un vesnic copil fara varsta si as hoinarii pretutindeni, iar daca ma voi simti singura, promit ca-ti voi trimite un sms...."TE ASTEPT AICI".
M-am nascut de multe ori , dar am si murit tot de atatea ori... am trait in lumi diferite , nici in paradis , nici in infern, am avut grija clipelor impartite si privilegiul sa te intalnesc pe tine... am simtit zorile curgand pe gene, dupa ce stelele se -ndepartau. Ti-am zis atunci: "Nu pleaca sa nu mai vina, pleaca doar intr-o calatorie.."
Nu vom sarbatori azi , pentru ca vom avea mai mult timp altadata. As mai deschide o carte , sa aflu pe unde ma gasesc , sa sper ca nu m-am ratacit din nou, sa-mi redescopar planurile prin cuvinte improvizate si sa-ti multumesc .Am primit de la tine anticipat un vis si l-am implinit amandoi a doua zi...adica mai mult tu . Eu am venit ca un musafir si te-am vegheat cand construiai...
A fost simplificarea ultima si implinirea tarzie a unei fantomatice deformari... a fost o implinire si nici nu era ziua mea ca sa mai adaug un an....Daca tot s-a intamplat asta , as vrea din ce in ce mai putin sa ma pierd prin sali de cursuri goale , boabe de nisip, prea multa inocenta , cafele prelungite zi dupa zi, prin lacrimi , bucurii , zambete false. Sa fiu eu , sa ma regasesc , sa renasc oricand , pretutindeni....
Eeehh , frumos , vremurile au trecut , desi nu cred ca ma aflu la o distanta foarte mare de ce am scris .. vom vedea cu ce vor venii cei 23 de ani peste o luna..
Abonați-vă la:
Postări (Atom)