Pentru ca uneori simt ca umblu prin nisipuri miscatoare ,caut din ochi punctul de sprijin , care sa ma traga mereu in afara...cateodata il aleg gresit si mi-e frica sa ma desprind pentru a nu aluneca din nou in jocurile inselatoare ale pasilor mei...cateodata imi pleaca cate o lume , nu mai e nici el, nici ea, nu mai mergem in aceleasi locuri, nu ne mai leaga nici macar un vers din cate-o melodie...iar altadata imparteam o viata, fiecare cate o jumatate egala...fiecare cu partea lui ...imi simt sufletul ca un pom dezglolit in acele momente , strangand la picioare bucati din amintiri...atunci e trist ,dar lucrurile-s facute sa fie schimbatoare...iar dupa o toamna trista , si-o iarna si mai si, intotdeauna vine cate-o primavara...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu