...si forma fiintei umane. Cu maini si picioare, cu suflet trist, innegrit de griji, cu umeri ce duc povara apasatoare a zilelor golite de prea multa saracie, cu privirea fixa, tintuita de revolta, de nemultumirea regulilor jocului in care a fost sortit sa cada, de durerea nascuta din neputinta, umilinta, ciuda...
Disperarea mi-a aparut creionata in linii adanci pe chip de om tanar, cunoscut de mine acum putin timp, intr-un tablou greu de prezentat...un tata cu doi copii, umbla de dimineata pana seara, cu speranta ca va gasi un loc de munca, un sprijin de undeva, o mana intinsa, nu pentru a cersi, ci pentru a castiga cinstit linistea lor, ce-a de toate zilele...Nu are loc de munca, nu are somaj, nu are ajutor social (pentru ca are datorii la stat, iar sub forma de santaj, cei de la Administratia Finantelor Publice, nu ii elibereaza adeverinta, ca nu are venit, necesara la dosar ), nu are rude, parinti, prieteni , care sa-l ajute , are o nevasta casnica, nu mai are acces la utilitati, curent electric, apa etc., nu are nimic din nicio parte, doar o familie cu doi copii de crescut, care isi duc zilele din ce in ce mai greu, apasand pe umerii lui, marea povara a traiului de zi cu zi.
L-am intalnit la mine la munca si am aflat toate aceste lucruri , datorita unui formular pe care trebuia sa-l completeze, sa-l completam impreuna. Erau intrebari peste care as fi vrut sa sar, sa nu-i mai aduc aminte, la fiecare raspuns de-al lui astepta parca o salvare din partea mea, o idee, un gand...
As fi vrut sa-i spun din tot sufletul ca va fi bine, dar nu am putut...optimismul meu cauta sa-i dea o sansa mare pentru viitor, o sansa reala in care mai cred si azi, dar nu am putu sa-i spun, pentru ca stiam ca nu mai crede in nimic, in nicio vorba buna...auzise prea multe promisiuni bune pentru viitor, care nu se implinisera niciodata...si nu cerea decat un loc de munca, pe principiul muncesc orice...
Am vazut disperarea unui om , care se trezeste dimneata, dupa o noapte nedormita de griji, cu teama ca nu va avea ce sa puna pe masa...care se gandsete cum sa faca din ultimii trei cartofi mic-dejun, pranz si cina pentru toata familia...cum sa mai innoade o zi , de cealalta...
Am vazut disperarea unui om , care nu face planuri decat pentru ziua de maine, care nu pleaca niciodata in weekend sa se bronzeze in Bulgaria, visand in asteptarea lui Iphone 5, nu-si va duce copii in vacanta la Disneyland si nici nevasta la shopping la Milano, nu se uita niciodata la promotor, ca sa-si aleaga urmatoarea masinas si nici nu iese cu prietenii dupa munca la bere, la barfa de gagici blonde, cu picioare lungi...
Ar fi vrut sa-mi spuna multe, de toate neajunsurile, de nedreptati, de tot ce s-a lovit, dar nu am putut sa merg prea departe in discutie, pentru ca nu am vrut sa compatimesc pe cineva, fara sa pot sa-l ajut...
Avem probleme mii, ne plangem zilnic, uneori suntem cei mai nefericiti si parca toate nenorocirile lumii cad numai pe capul nostru, alteori facem din nimicuri capat de lume, ne imaginam probleme si nici nu duce pana la capat gandul, de teama existentei lui reale si totusi adevaratele disperari au alte fete, iar noi uitam ca suntem printre cei privilegiati.
Disperarea are chipul omului care nu mai vede solutii, atunci cand solutii avem tot timpul...cand uitam ca esecurile noastre, aduc alte alternative.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu